Guvernul Bolojan își asumă azi Pachetul 2 de austeritate: Ședința comună urmează să aibă loc de la ora 19:00

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 01 sep 2025, 12:42

Guvernul României urmează să aleagă azi cinci din cele șase pachete de austeritate. Senatul și Camera Deputaților votează azi începând cu ora 19:00.

Cinci din cele șase proiecte care fac parte din Pachetul 2, propuse de Guvernul condus de Ilie Bolojan, urmează să fie dezbătute azi în fața Senatului și a Camerei Deputaților. Ședințele sunt programate să înceapă de la ora 19:00. Cel de al șaselea proiect a fost rediscutat duminică în cadrul coaliției, însă partidele nu s-au pus de acord astfel că, proiectul a fost amânat cu încă două săptămâni.

Pachetul doi va fi prezentat azi în Senat și în Camera Deputaților

Luni, 1 septembrie 2025, cinci din cele șase proiecte din Pachetul 2 vor ajunge azi în fața Senatului și a Camerei Deputaților pentru dezbatere. De menționat este faptul că proiectul șase a fost dezbătut duminică, 31 august, dar a fost amânat cu încă două săptămâni.

Înainte de începerea ședințelor, parlamentarii pot depune amendamente la aceste proiecte de lege, iar Guvernul va avea o ședință în care urmează să decidă dacă şi le însușește.

Potrivit observatornews.ro, supărat din cauza deciziei asupra proiectului șase, Ilie Bolojan a amenințat cu demisia, totuși, reforma administrației locale a fost amânată până pe 15 septembrie.

Citește și: Lista completă a măsurilor din Pachetul 2: Taxele și impozitele pe proprietăți cresc din 2026

Vineri, 29 septembrie, Guvernul a adoptat cinci dintre cele șase proiecte de lege din Pachetul 2, urmând ca azi să își asume răspunderea în Parlament.

Citește și: Maia Morgenstern, primul mesaj public, după valul de hate primit de fiica sa și tatăl copilului său, din cauza diferenței mari de vârstă dintre cei doi! "Părerea... contează cam cât contează conținutul scutecelor!"

Citește si: Când va avea loc deschiderea noului an școlar? Ministrul Educației, Daniel David, a făcut anunțul pe care toți elevii și părinții îl așteptau, după boicotul profesorilor: „Mesajul meu este simplu”

Constituția prevede la articolul 114 că Executivul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în ședința comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul poate fi demis în cazul în care o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.

Totuși, dacă Guvernul nu este demis sau nu este depusă o moțiune de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.

Dezbateri pe baza Pachetului 2

Conform sursei citate mai sus, membrii USR au prezentat azi următoarele amendamente: definirea rolului unor comisii de contestații în procesul de selecție a membrilor CA, în cazul în care unii candidați sunt eliminați pe nedrept sau alții sunt admiși, deși nu îndeplinesc criteriile (de vechime într-un domeniu de activitate, de exemplu), să existe o cale de contestație înainte de a ajunge în instanță, unde procesele pot dura ani de zile; Pentru autorități autonome (ASF, ANRE, ANCOM), limitarea prin lege a dreptului de a-și oferi bonusuri și prime doar dacă îndeplinesc criteriile de performanță și doar atunci când deficitul bugetar va fi sub 3%, eliminarea asimilaților magistraților din lista celor care primesc pensiile magistraților; Alocarea de bani pentru investigațiile necesare monitorizării diabetului, AVC-urilor, sarcinilor, dar și câtorva boli rare.

Citește și: Ilie Bolojan a anunțat că măsurile din Pachetul 2 vor intra în vigoare de la 1 octombrie 2025: „Va exista posibilitatea unor contestații la Curtea Constituțională”

Tot azi, membrii PSD au venit cu propunerea ca impozitul minim pe cifra de afaceri să rămână, în continuare, în vigoare.

De asemenea, liderii PNL au propus înjumătățirea taxei auto pentru mașinile electrice, de la 80 de lei la 40 de lei, şi menținerea impozitului minim pe cifra de afaceri.