Sicriu în formă de mașină, trandafiri albi și dedicații pe bandă rulantă! Imaginile durerii de la priveghiul nepotului lui Tzancă Uraganu | Foto

Author: Diana Ghita
Actualizat: 30 apr 2024, 23:30
Foto(4)

În această seară a avut loc priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu. Micuțul a murit luni, pe 29 aprilie, din cauza cancerului, cu care a fost diagnosticat târziu.

Marți seară, la ora 20:00, a început priveghiul nepotului lui Tzancă Uraganu. La eveniment a participat un număr semnificativ de oameni, care, la cererea familiei, au venit îmbrăcați în alb.

Ce detalii au ieșit în evidență la priveghiul nepotului lui Tzancă Uraganu

Întreaga tematică a priveghiului a fost albă, întrucât părinții lui Lucas au vrut să arate, prin acest simbol, că băiețelul, în vârstă de opt ani, a avut un suflet curat.

Astfel, nu doar hainele invitaților au fost albe, ci și trandafirii care s-au ținut deasupra copilului, în timp ce sicriul lui era adus pe brațe în cortul în care s-a ținut ceremonia.

Acesta nu este singurul detaliu care a atras atenția oamenilor. Din câte se poate observa într-un live inițiat pe rețelele sociale de către cei prezenți la priveghi, sicriul lui Lucas a fost piesa de rezistență.

Deși, inițial, a fost adus într-un coșciug clasic, acesta a fost, ulterior, introdus într-o formă de mașină, care, și ea, era albă.

Citește și: Semnul dumnezeiesc care a apărut în casa nepotului lui Tzancă Uraganu, înainte de a se stinge din viață! Alina Marymar a dezvăluit totul pe rețelele sociale

Un alt obiect care a furat privirile tuturor a fost crucea micuțului.

Aceasta este bătută în pietre strălucitoare, iar pe ea sunt atașate o figurină a Maicii Domnului și o coroană. De asemenea, cele două brațe ale crucii sunt aurii, iar pe ele sunt gravate doi îngeri, numele copilului, data la care s-a născut și cea la care a decedat.

Citește și: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei

La priveghiul nepotului lui Tzancă Uraganu au fost surprinse imagini foarte dureroase 

Pe transmisiunea live s-a putut remarca faptul că priveghiul nepotului lui Tzancă Uraganu a fost unul cu totul și cu totul special, întrucât, în cadrul lui, au fost invitați lăutari care au întreținut atmosfera. Ba mai mult, oaspeții au dat chiar și numeroase dedicații.

Deși muzica a răsunat pe fundal pe tot parcursul evenimentului, durerea nemărginită s-a putut citi pe chipurile tuturor, care cu greu l-au putut privi pe micuțul Lucas, aflat fără suflare în sicriu.

În vreme ce mai multe persoane stăteau aplecate și înmărmurite deasupra coșciugului în care se afla trupul neînsuflețit al copilului, o femeie a ridicat mâinile spre cer și a început să-și strige în gura mare suferința. Momentan, nu se știe dacă aceasta era mama băiețelului, sau o rudă foarte apropiată.

Citește și: Cum și-a prevestit moartea Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu. Marymar, iubita manelistului, a postat dovada pe contul său personal de Instagram: „A prevestit ziua de 29 aprilie în urmă cu opt luni”

Nu în ultimul rând, un alt detaliu care a ieșit în evidență a fost un tablou cu poza lui Lucas, adusă drept omagiu de unchiul lui, Tzancă Uraganu, și de Alina Marymar, iubita lui, pe care au scris mesajul: „Te vom iubi toată viața! Tzancă și Marymar”.