Fadik Sevin Atasoy are 47 de ani și face parte din elita celor mai talentate și apreciate actrițe ale Turciei și duce mai departe cu mândrie faima părinților săi, care sunt considerați două legende ale cinematografiei turcești. În cei peste douăzeci de ani de activitate pe platourile de filmare, îndrăgita actriță cucerit publicul cu rolurile sale magistral interpretate în producții de excepție care i-au adus mari reușite în carieră și celebritate. Fadik Sevin Atasoy este o femeie generoasă și empatică, astfel că a decis la scurt timp după producerea teribilelor cutremure care au devastat Turcia să sară în ajutorul semenilor care au fost grav afectați de calamitate.
Şengül din producția Totul pentru familia mea s-a retras de pe platourile de filmare pentru a da o mână de ajutor locuitorilor din zonele afectate de cutremure
După absolvirea Facultății de Muzică și Arte ale Spectacolului, în cadrul Universității Bilkent, Fadik Sevin Atasoy a debutat în anul 1998, pe scenă Teatrului de Stat din Ankara, iar doi ani mai târziu a fost cooptată în distribuția primul serial de televiziune, Bizim Evin Halleri, care a reprezentat și primul pas către carieră strălucită de astăzi. Actrița a continuat să joace în viitoarele proiecte cu aceeași pasiune și dăruire și a fost din ce în ce mai îndrăgită de publicul larg.
De curând, celebra actrița Fadik Sevin Atasoy a revenit pe platourile de filmare ale serialului Totul pentru familia mea, însă tragicele evenimente ce au avut loc în Turcia zilele trecute au determinat-o pe ea dar și pe ceilalți colegi de breaslă să întrerupă pentru moment activitatea și să întindă o mâna de ajutor semenilor lor aflați la grea încercare după teribilele cutremure.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Îndrăgită actrița a renunțat la hainele scumpe și elegante și la lumina reflectoarelor și a mers pe teren pentru a ajută oamenii rămași pe drumuri după dezastrul cauzat de cele două mari seisme ce au zguduit țară.
Fadik Sevin a participat la colectarea de alimente și ajutoare și la încărcarea lor în tirurile care urmau să ajungă în zonele afectate.„Am realizat ultima tranșă de astăzi de ajutoare umanitare la Școala Gimnazială Murat Demirci. Suntem o națiune cu o inimă curajoasă și puternică, gata să dea tot ce are în mână. Este timpul să fim una până la capăt. Astăzi nu este ziua în care să pierzi vremea acuzând cu negativitate, poluare informațională. Ne aflăm într-un moment în care cei care pot da o mână de ajutor, cei care au forță materială și spirituală, trebuie să se unească și să acționeze într-un mod sănătos. Condoleanțe tuturor oamenilor noștri prețioși care ne-au părăsit și au primit milă lui Dumnezeu. Ne vom menține vie speranța, vom fi uniți, vom vorbi mai puțîn, vom ajută foarte mult! Am multe speranțe pentru noi, țara mea frumoasă, sunt o persoană cu inima puternică și vom depăși această durere împreună!”, a scris actrița Fadik Sevin Atasoy pe contul ei de socializare.