Scriitoare Jilly Cooper, autoarea seriei ,,Riders” și ,,Rivals”, a murit la 88 de ani. Familia și fanii sunt în stare de șoc

Autor: Diana Bostan

Autoarea Jilly Cooper a murit la 88 de ani.

Sursa: Disney+

Scriitoarea Jilly Cooper, autoarea celebrelor romane „Riders” și „Rivals”, a murit la vârsta de 88 de ani.

Lumea literaturii britanice pierde una dintre cele mai iubite și longevive autoare de ficțiune romantică. Jilly Cooper, cunoscută pentru cele 18 romane care au redefinit genul așa-numitelor „bonkbuster”-e, a murit la vârsta de 88 de ani, în urma unei căzături, a confirmat agentul său literar, Felicity Blunt.

Citește și: A murit actorul din „Lioness”. Mike Heslin avea 35 de ani

Jilly Cooper a murit la 88 de ani

Potrivit The Guardian, moartea sa, survenită duminică dimineața, a fost un șoc pentru familie și apropiați. „Suntem incredibil de mândri de tot ce a realizat în viața ei și nu ne putem imagina cum va fi fără zâmbetul ei molipsitor și râsul care umplea casa”, au transmis copiii săi, Felix și Emily.

Jilly Cooper a devenit faimoasă în întreaga lume datorită seriei Rutshire Chronicles, o colecție de romane plasate într-un comitat fictiv din Cotswolds, unde satira socială, dragostea, rivalitatea și scandalurile din înalta societate britanică se împletesc într-o manieră savuroasă și irezistibilă. Cel de-al doilea volum din serie, Rivals, a fost adaptat recent într-un serial pentru Disney+.

Citește și: A murit Claudia Cardinale! Actrița de 87 de ani a jucat în peste 150 de filme

Deși romanele sale au fost adesea încadrate în categoria „bonkbuster”, Jilly le-a considerat opere care surprind complexitatea vieții, cu teme ce variază de la iubire și căsnicie, la durere, fertilitate, clasă socială și loialitate. A scris cu umor, inteligență și o ironie fină care i-a adus un public loial timp de decenii.

Citește și: VIDEO În ce condiții trăiește acum Tanti Vasilica? Bătrâna a avut și case și palate, însă ceva s-a rupt la un moment dat! "Mi-a fost greu!"

Citește si: „Încă un medic a murit în gardă”. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă, după moartea Ștefaniei Szabo: „Sindromul Karoshi ucide în tăcere. Oare câți trebuie să mai moară?”| EXCLUSIV

Jilly Cooper s-a născut în 1937, în Hornchurch, Essex. A urmat Godolphin School în Salisbury, apoi a început cariera în jurnalism în 1956, ca reporter debutant. După o perioadă în domeniul relațiilor publice, a revenit la scris, publicând articole și cronici în The Sunday Times și, mai târziu, în Mail on Sunday.

Prima ei carte, un volum non-ficțional intitulat How to Stay Married,

a apărut în 1969, iar în 1975 a publicat primul roman,  Emily,  urmat de o serie de povești de dragoste ca Bella, Imogen, Prudence, Harriet și Octavia, precum și volumul de proză scurtă Lisa & Co.

Autoarea a adoptat doi copii

În plan personal, Jilly s-a căsătorit în 1961 cu editorul Leo Cooper. După ce a aflat că nu poate avea copii biologici, cuplul a ales să adopte: pe Felix la vârsta de 31 de ani, iar pe Emily trei ani mai târziu.

Editorul său, Bill Scott-Kerr, a descris-o drept „o povestitoare desăvârșită, care a combinat satira socială acidă cu personaje de neuitat și umor irezistibil”. El a subliniat că Riders, primul volum din Rutshire Chronicles, „a schimbat pentru totdeauna cursul ficțiunii populare”.

Citește și: Robert Redford a murit la 89 de ani, în somn

În anii ’90, două dintre romanele sale au fost adaptate pentru televiziune, inclusiv The Man Who Made Husbands Jealous, întărindu-i statutul de figură emblematică a culturii pop britanice.

Deși înmormântarea va avea loc în cadru restrâns, un eveniment public în memoria sa este planificat la Catedrala Southwark din Londra, în lunile următoare. Detaliile vor fi anunțate de familie.

 


Noi întreruperi de curent programate în București, Ilfov și Giurgiu între 24 și 28 noiembrie. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar

Locuitorii din București, Ilfov și Giurgiu trebuie să se pregătească pentru o nouă rundă de întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică, anunțate de Rețele Electrice România pentru perioada 24 – 28 noiembrie.