Graham Greene a murit în urma unei lupte lungi cu o boală nemiloasă, scrie The Guardian. Pionier al Hollywoodului, acesta este recunoscut pentru rolul său din „Primele Națiuni”, pentru care a fost nominalizat la Oscar, dar și pentru cariera lui strălucită în lumea actoriei.
Ce mesaj a transmis agentul lui Graham Greene, după deces
Prolificul actor a lăsat o mare durere în urmă.
„A fost un om cu o morală, o etică și un caracter deosebite și ne va lipsi veșnic”, a spus agentul lui Greene, Michael Greene (fără nicio legătură de rudenie), citat de Deadline.
Prolificul actor s-a născut în Ohsweken, în Rezervația celor Șase Națiuni din Ontario, Canada, în anul 1952.
Graham Greene a debutat pe scenă în anii 1970, în producții canadiene și engleze. Ulterior, la nouă ani distanță, acesta a apărut pe ecran, într-un episod din producția canadiană „The Great Detective”. Primul său rol principal într-un film a fost în anul 1983, în filmul biografic „Running Brave”.
Citește și: Doliu în lumea filmului! Actorul din „Snowfall” și „Cavalerul Negru” a murit subit, pe plajă
Cariera lui Greene la Hollywood a început odată cu distribuirea sa de către Kevin Costner în rolul vraciului Lakota Sioux, Kicking Bird (Ziŋtká Nagwáka), în westernul multipremiat cu Oscar Dansează cu lupii (1990).
Această interpretare i-a adus o nominalizare la Oscar și i-a deschis drumul către o serie de roluri importante în filme precum Thunderheart (1992), Maverick (1994), Die Hard with a Vengeance (1995), The Green Mile (1999) sau The Twilight Saga: New Moon (2009).
Citește și: Actorul și muzicianul Malcolm-Jamal Warner a murit înecat în Costa Rica. Acesta era în vacanță
Graham Greene a avut o carieră remarcabilă
În ultimii ani, Greene a continuat să fie activ pe micile ecrane, apărând în producții de succes precum „Reservation Dogs” (FX, regizat de Taika Waititi), serialul distopic „The Last of Us” (HBO), precum și în 1883 și „Tulsa King”, ambele realizate de Taylor Sheridan.
Actor prolific, Greene a lucrat constant până la final, fiind implicat și în proiecte care urmează să fie lansate.
De-a lungul carierei, a fost distins cu premii Grammy, Gemini și Canadian Screen, iar numele său este imortalizat pe Canada’s Walk of Fame. În iunie, a primit premiul guvernatorului general al Canadei pentru artele spectacolului, acordat pentru întreaga sa activitate artistică.