Schimbări importante în privința concediilor și pensiilor! Ce decrete a semnat Klaus Iohannis

Author: Lavinia Medrea
Actualizat: 30 dec 2022, 10:15

Schimbări importante în privința concediilor și pensiilor! Ce decrete a semnat Klaus Iohannis

Sursa: Facebook Klaus Iohannis

Astăzi, Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Este vorba despre decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 32/09.02.2022), potrivit România TV.

Legea are ca scop de reglementare completarea art. 5 din Decretul-lege nr.118/1990, în sensul extinderii sferei beneficiarilor actului normativ de bază, prin includerea unei noi categorii, respectiv copiii minori la data la care unul dintre părinţii lor fireşti era căsătorit cu o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), care au crescut într-o asemenea familie, urmărindu-se acordarea unei indemnizaţii lunare şi pentru această categorie de urmaşi, mai transmite România TV.

Klaus Iohannis a semnat decrete importante despre concedii și pensii

„Această iniţiativă legislativă vine să corecteze, să facă o reparaţie privind o discriminare rămasă în actuala lege privind urmaşii victimelor comunismului, foştilor deţinuţi politic, a oamenilor decedaţi din cauza agresiunii sistemului. Iniţiativa vine să deschidă, de fapt, drepturile, beneficiile pe care urmaşii le primesc şi copiii lor nebiologici ai victimelor comunismului.

Aşadar, trebuie să votăm această lege, este vorba de un impact aproximativ de 150 de persoane, dar repară o inechitate care exista în forma actuală. Grupul USR PLUS va vota pentru”
, a declarat senatorul USR Irineu Darău, atunci când Senatul a votat proiectul de lege.

Alte decrete semnat de Klaus Iohannis sunt următoarele:

  • decret privind promulgarea Legii pentru anularea unor obligații fiscale şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 583/07.12.2021
  • decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (PL-x 610/20.12.2021)
  • decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 7/01.02.2022).

Actul normativ are ca obiect de reglementare anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor reprezentând indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada delegării, detaşării sau desfăşurării activităţii în altă localitate, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Citeste si: Rusia a fost acuzată de provocarea unei crize alimentare mondiale în cadrul ședinței de la ONU! Totul a început din cauza invadării Ucrainei

Pe  data de 2 martie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege al PNL pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru schimbarea unor acte normative, prin care se rezolvă o problemă suspendată încă de acum şapte ani, a declarat, atunci, deputatul liberal Cristina Burciu.

Mai pe scurt, legea iniţiată de parlamentarii PNL are ca obiect de reglementare anularea unor obligaţii fiscale, precum şi modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr.16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, mai arată România TV.

Actul normativ are în vedere, printre altele, anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii, decise de organul fiscal prin decizie de impunere emise şi comunicate contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor reprezentând indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada delegării, detaşării sau desfăşurării activităţii pe teritoriul altei ţări, de către angajaţi ai angajatorilor români care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoare a prezentului proiect şi neplătite.

Citeste si: Prima măsură anunțată de Rusia după negocierile de cu Ucraina: reduce operațiunea militară din zona Kiev

Zile libere legale în 2023: De ce nu vor fi incluse 6 și 7 ianuarie în lista liberelor legale?

Așadar, după promulgarea şi intrarea în vigoare a acestei legi, transportatorilor nu li se vor mai impozita diurna şi, în plus, diurnele impozitate în perioada 2015-2020 vor fi în grațiere.

„Consider lăudabil faptul că, pe lângă amnistia fiscală pentru diurne, noua lege va clarifica în mod echitabil legislaţia fiscală, în cazul delegării, detaşării şi deplasării în străinătate a angajaţilor. Pe fondul aportului direct la creşterea economiei naţionale, sectorul prestărilor de servicii şi transporturilor este în prezent esenţial pentru România. Proiectul de lege propus de parlamentarii liberali vine în sprijinul angajaţilor, prin reglementarea cadrului legal predictibil privind prestaţiile suplimentare primite de angajaţi în baza clauzei de mobilitate. Astfel, vor fi acoperi diurnele netaxabile reîncadrate de organismele financiare, din iulie 2015 şi până în prezent, în venituri salariale taxabile. Salut votul covârşitor al acestui act normativ îndelung aşteptat de beneficiari, în majoritate din domeniul construcţiilor, transporturilor rutiere şi comerţului, cu atât mai mult cu cât impozitarea diurnelor era extrem de dificil de suportat de către agenţii economici de profil, mai ales în ultimii doi ani ai pandemiei”, a declarat Cristina Burciu.

Sursă: România TV

 


Bia, primele semne de gelozie, în Casa iubirii! Concurenta i-a adus reproșuri dure lui Andrei, pentru ca a fost mult prea tandru cu Emma în camera roșie! „Am auzit că ai strâns-o foarte tare în brațe”

Andrei îi stârnește gelozia frumoasei Bia, după ce o va îmbrățișa pe Emma în camera roșie! „Mie nu-mi place să mă joc!” Iată ce reproșuri dure i-a adus concurenta lui Andrei!

Cookies