Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Destinație de vacanță

Autor: Diana Tilă

Emisiunea de călătorii ”ROventura” își continuă periplul pe litoralul românesc și ne va purta pașii, de data aceasta, într-un loc inedit.

George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, ne invită sâmbătă, de la ora 14:45, la Kanal D, să ajungem la Mamaia Nord.

Citește și: Kanal D, lider de audiență în Day Time, la nivel Național, în prima jumătate a anului 2025; Știrile Kanal D din Prime Time, locul 2 în prima jumătate a anului, la nivel Național

Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Destinație de vacanță

Din zori de zi până la ceas de seară, vom lua la pas, prin intermediul ”ROventura”, faleza și plaja, îi vom cunoaște oamenii locului, dar vom încerca și mâncăruri delicioase, vom descoperi cazări interesante, totul pentru a ne putea oferi o imagine completă asupra stațiunii Mamaia Nord, cea mai nouă de pe litoralul românesc. Aici a înflorit un turism bazat pe servicii, așa că vom merge să descoperim și noi câteva dintre facilitățile disponibile în stațiune.

Vom degusta, apoi, o cafea, dar și o poveste cu unul dintre oamenii care au semnat certificatul de naștere al stațiunii Mamaia Nord, primarul din Năvodari, pentru ca ulterior să pornim într-o plimbare de poveste, pe lacul Siutghiol.

Citește și: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.”

Citește si: „Încă un medic a murit în gardă”. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă, după moartea Ștefaniei Szabo: „Sindromul Karoshi ucide în tăcere. Oare câți trebuie să mai moară?”| EXCLUSIV

Citește și: Sâmbătă, de la ora 14:45, in ”ROventura”, Constanța, o bijuterie culturală

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

Credit foto: BLC Media