S-a gasit antidot pentru Coronavirus? Cercetatorii din Australia au recreat virusul in laborator

O echipă de oameni de ştiinţă din Australia a anunţat miercuri dezvoltarea cu succes a unei versiuni de laborator a noului tip de coronavirus, prima creată în afara teritoriului Chinei



O echipă de oameni de ştiinţă din Australia a anunţat miercuri dezvoltarea cu succes a unei versiuni de laborator a noului tip de coronavirus, prima creată în afara teritoriului Chinei, o realizare care ar putea contribui la combaterea răspândirii globale a bolii, potrivit Reuters.

Cercetătorii de la Institutul pentru Infecţii şi Imunitate Peter Doherty din Melbourne au spus că vor pune la dispoziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi laboratoarelor din toată lumea această mostră, creată după o prelevare de probe biologice de la un pacient infectat.

Un laborator din China a recreat de asemenea virusul cu succes, dar a pus la dispoziţie doar secvenţa genomului, nu şi mostra ca atare, potrivit Australian Broadcasting Corp.

"Întrucât ne aflăm în mod concret în posesia virusului, avem acum abilitatea de a valida şi a verifica într-adevăr toate metodele de testare şi de a le compara sensibilităţile şi specificităţile", a precizat într-o declaraţie directorul laboratorului de identificate a virusurilor, Julian Druce.

"Virusul va fi folosit ca material pentru controlul pozitiv în cadrul laboratoarelor din reţeaua de sănătate publică din Australia şi va fi expediat către laboratoare de expertiză care colaborează strâns cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) din Europa".

Fii la curent aici cu situatia prezentei coronavirusului in Romania: update zilnic.

Citeste si: Cad pietele financiare la nivel mondial. Epidemia Coronavirus afecteaza dramatic indicii bursieri

Citeste si: Peste 40.000 de oameni infectati cu Coronavirus in China. Se cer masuri draconice pentru stoparea propagarii virusului

Citeste si: Carnea de sarpe, sursa virusul ucigas din China! Coronavirus a ucis deja 17 persoane si a imbolnavit alte 500

Epidemia cu coronavirus, un virus asemănător celor care provoacă gripa, a izbucnit în Wuhan, un oraş din centrul Chinei, la sfârşitul anului trecut şi a provocat moartea a 132 de persoane, 5.974 de cazuri confirmate de contaminare fiind confirmate în China continentală, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat miercuri de autorităţile chineze.

Virusul se transmite prin picăturile de salivă provenite de la persoanele care tuşesc şi strănută şi are o perioadă de incubaţie de până la 14 zile.

Mostra de virus creată în laboratorul australian ar putea fi folosită pentru generarea unui test de anticorpi, care ar permite depistarea virusului la pacienţii care nu au simptome, precum şi la crearea unui vaccin, a mai precizat institutul.

Virusul a fost recreat din probele prelevate de la un pacient care a sosit la institutul australian pe 24 ianuarie, se mai precizează în declaraţie.

Institutul Peter Doherty este un joint-venture între Universitatea din Melbourne şi Royal Melbourne Hospital.

coronavirus

Citeste si: 132 de oameni au murit in China infectati cu Coronavirus. Japonia isi evacueaza cetatenii

Citeste si: Coronavirus in Europa. In Germania, un om s-a infectat de la alt om cu virusul care ucide zilnic in China

Citeste si: Coronavirus in Romania: pacientul din Bacau nu este infectat

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
`
Setari de confidentialitate