Rugăciunea reprezintă un mod prin care credincioșii pot lega o conexiune strânsă cu Dumnezeu, iar prin intermediul acesteia, creștinii își deschid sufletul în fața celor sfinte, spunându-și ofurile, păcatele sau dorințele. Acest element important pentru religie este învățat încă de la o vârstă fragedă de către cei mici, iar acestea sunt cele mai scurte și ușoare rugăciuni pentru copii mici .
Cum se pot ruga cei mici
Creștinii folosesc rugăciunile ca un mod de a se conecta la cele sfinte, astfel aceștia își deschid sufletul în fața lui Dumnezeu, căutând ghidare în viață, pace, liniște sau sănătate. Cei mici sunt învățați să se roage în fiecare zi, însă înainte de a încuraja un copil să spună rugăciuni, părinții trebuie să fie atenți la anumite aspecte.
Părinții trebuie să îi învețe pe cei mici să îi mulțumească Domnului pentru tot ceea ce face pentru ei înainte de a spune rugăciunile.
Puterea exemplului este cea mai importantă, astfel este indicat ca părinții să se roage alături de cei mici, astfel încât aceștia să observe ce trebuie să facă și să nu se simtă singuri în această călătorie spirituală, potrivit condoleante.ro .
Rugăciuni scurte și ușoare pentru copii mici
Doamne, îngerașii tăi
Doamne, îngerașii tăi
Fie păzitorii mei,
Totdeauna, zi și noapte
Până-n ceasul de departe.
Amin!
Înger, îngerașul meu,
Înger, îngerașul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Și mă-nvață să fac bine!
Eu sunt mic – tu fă-mă mare;
Eu sunt slab – tu fă-mă tare;
In tot locul mă-nsoțește
Și de rele mă ferește!
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Anunț pentru elevele din toată țara! Când vor fi livrați banii pe carduri?
Doamne, îngerașul Tău
Fie păzitorul meu
Să mă apere mereu
De ispita celui rău!
Citește și: Ce se intampla daca bei apa cu tamaie dimineata, pe stomacul gol
De mână cu îngerul meu
De mână cu îngerul meu păzitor,
Te rog Iisuse Hristoase, Doamne,
Lasă-mă să te țin de haină,
Ca Lumina Ta plină de iubire
să fie și asupra noastră mereu.
Amin
Pentru toate-Ți mulțumesc
Pentru toate-Ți mulţumesc
Scumpul meu Tată ceresc,
Iar Tu, Bunule Iisus,
Ocroteşte-mă de sus.
Fii alăturea de mine
Căci eu Te iubesc pe Tine.
Amin
Tatăl nostru
Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Amin