Danciu este concurentul eliminat din “ Casa iubirii ”. Gala a fost una cu eliminarea, iar în față au fost scoși Danciu, Lia și Veronica. În urma voturilor primite de la telespectatori, Danciu a părăsit “Casa iubirii” cu lacrimi în ochi.
Danciu a părăsit ”Casa iubirii”
Danciu le-a mulțumit tuturor pentru această experiență unică și susține ca prin această competiție s-a regăsit pe el. Concurentul a mărturisit că a descoperit oameni frumoși și a avut parte de emoții și tensiuni la cote maxime.
Întrebat dacă are vreun regret, Danciu a mărturisit că îi pare rău că lucrurile nu au funcționat cu Manuela.
„Experiența a fost minunată și recomand tuturor celor de acasă care vor să încerce ceva frumos. M-am regăsit pe mine, am cunoscut oameni frumoși. Emoții, tensiuni. Te face pe tine să te cunoști cu adevărat. Singurul meu regret poate fi că nu a funcționat situația cu Manuela.”, a spus Danciu.
Dorobanțu a fost desemnat favoritul telespectatorilor
„Favoritul telespectatorilor din această săptămână este Dorobanțu”, a anunțat Andreea Mantea.
Dorobanțu le-a mulțumit tuturor celor care sunt lângă el și tuturor susținătorilor, fiind extrem de emoționat.
„Mulțumesc! Vreau să mulțumesc și eu tuturor susținătorilor mei. Mă bucur de toată susținerea voastră. Vă mulțumesc pentru toate comentariile, pentru fiecare vot. Și ce îmi doriți mie, eu vă doresc vouă înzecit.”, a spus Dorobanțu.