Vasile Blaga este un fost politician de renume din România, ocupând nenumărate funcții importate în stat, precum cel de ministru de Interne, președinte al Senatului, senator, expert parlamentar sau prefect de Bihor. Fostul parlamentar se mândrește nu doar cu cariera sa din politică, ci și cu familia căreia i-a pus bazele împreună cu soția sa, Margareta Violett Blaga.
Câți copii are, de fapt, Vasile Blaga
Vasile Blaga și Margareta Violett Blaga au doi copii, pe Sebastian și pe Agathe Cristina.Fiica lui Vasile Blaga, Agathe Cristina, s-a căsătorit în 2008, la vârsta de 24 de ani, cu omul de afaceri Ioan Rudeanu. Nunta celor doi a fost organizată în Capitală, nenumărate nume importante din politică fiind invitate la eveniment. Vasile Blaga a fost extrem de emoționant în ziua cea mare a fiicei sale, urându-le celor doi să aibă o căsnicie la fel de fericită ca a lui.
„Este o vorbă: niciun ginere nu este prea bun pentru un tată de fată”, spunea Vasile Blaga în acel moment emoționant, potrivit ebihoreanul.ro. În ziua nunții fiicei sale, Vasile Blaga a dezvăluit și care este cel mai mare regret al său: „Mie îmi pare rău că am avut numai doi copii”. Vasile Blaga a adăugat că își dorește cel puțin trei nepoți.
În anul 2012, după patru ani de căsătorie, Agathe Cristina și Ioan Rudeanu au devenit părinții unui băiețel, Tudor Andrei. Vasile Blaga a devenit bunic pentru prima dată, mesajul fiind postat chiar de ginerele fostului politician: „Sunt Tudor Andrei şi am 2,9 kg. Mami m-a adus pe lume azi, la ora 13.48, sunt tare fericit şi încântat că am facut doi părinţi fericiţi şi sper că şi pe voi”.
Citește și: Ginerele liderului PNL, Vasile Blaga, a fost retinut de procurori. Iata de ce anume este acuzat!
După 13 ani de căsătorie, Agathe Cristina și Ioan Rudeanu au divorțat în mare secret, revenind la numele pe care l-a avut înainte de căsătorie. Agathe Cristina Blaga a decis ca după divorț că se reorienteze și profesional, ocupând astfel postul de senior economist în cadrul Băncii Naționale a României.
Sebastian a ales să-și trăiască viața departe de lumina reflectoarelor, cunoscându-se puține detalii despre acesta. Este cunoscut faptul că a avut o relație de aproximativ 6 ani cu Alina Binder, partenera de viață a fostului principe Nicolae al României.Chiar dacă persoanele din jurul lor se așteptau ca Sebastian Blaga să-i pună un inel pe deget Alinei Binder, cei doi au ales să se despartă.
Unul dintre motivele care a dus la separarea Alinei Binder de Sebastian Blaga a fost că Sebastian Blaga s-a stabilit la Munchen, în timp ce Alina Binder și-a dorit să se întoarcă în țară, potrivit libertatea.ro.
Cine este soția lui Vasile Blaga
Vasile Blaga este căsătorit de câteva decenii cu Margareta Violett Blaga, femeie alături de care a pus bazele unei familii împlinite. Fostul politician a ținut relația cât mai departe de ochii curioșilor, dorindu-și să se bucure de mariajul său în liniște. Margareta Violett Blaga, soția lui Vasile Blaga, este inginer mecanic. Aceasta a fost profesoară la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Oradea, perioadă în care Margareta și Vasile Blaga locuiau în orașe diferite, fostul parlamentar fiind stabilit în București.
Ulterior, în anul 2005, Margareta Violett Blaga a devenit șef al Direcției Juridice și de Control din MEC, post pe care l-a câștigat. Soția lui Vasile Blaga a specificat că și-a dorit să concureze pentru acest post astfel încât să se poată muta mai aproape de soțul ei. Cei doi candidați care au participat la concurs au renunțat ulterior. În acea perioadă au existat mai multe zvonuri legate de o posibilă intervenție a lui Vasile Blaga, însă toate acuzațiile au fost negate de soția fostului parlamentar.
„Nu am studii juridice, sunt ingineră, dar am studii de management educațional. Că am luat acest concurs nu are nici o legătură cu faptul ca soțul meu este ministru, el nu a influențat în nici un fel. A fost un examen în conformitate cu legislația”, spunea Margareta Blaga, potrivit romaniatv.net.