Rezumat „Minciuni de familie”, episodul 13, difuzat în 16 iulie la Kanal D: Oylum este atacată pe stradă, iar un bărbat misterios sare în ajutorul său

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 16 iul 2025, 09:44

Episodul 13 al serialului „ Minciuni de familie” este difuzat la Kanal D, în această seară începând cu ora 20:00. Îl poți urmări și online, live pe kanald.ro.

Serialul turcesc „ Minciuni de familie” va fi difuzat de luni până vineri, pe Kanal D, începând cu ora 20:00. Află ce se întâmplă în episodul de azi!

Ce se întâmplă în episodul 13 din „Minciuni de familie”?

Deși mama ei i-a întors spatele, Oylum nu este singură. Membrii familiei, Selin și mai ales Tolga îi oferă sprijin atât material, cât și emoțional.

Nevrând să mai fie o povară pentru cei din jur, Oylum decide să facă un pas important pentru a începe un nou capitol în viața ei.

Cu o zi în urmă, Oylum fusese atacată de un individ, iar un bărbat, misterios, pe nume Behram a intervenit și a salvat-o. El este un tânăr extrem de bogat și, din momentul în care o zărește pentru prima dată pe Oylum, se îndrăgostește de ea pe loc.

Deși Güzide spune că a șters-o complet pe Oylum din viața ei, dorul și durerea pe care le simte față de fiica ei cresc pe zi ce trece. Cu toate acestea, în privința lui Oylum și Tarık, nu face niciun pas înapoi, indiferent de ce s-ar întâmpla.

Citește și: Ce facultate a absolvit Feyza Sevil Gungor, actrița care joacă rolul principal Oylum în serialul „Minciuni de familie”

Mai jos puteți urmări promo pentru episodul 13 al serialului „Minciuni de familie”

Citește și: A existat un martor care a văzut direct căderea bruscă a sportivului Felix Baumgartner! Ce a declarat acesta, dar și ce s-a aflat în urma primei inspecții?

Citește si: FOTO| Moment sfâșietor în primul episod din Insula Iubirii: Teodora Marcu, omagiată după moartea cumplită trăită sub privirile fiicei ei. Avem imaginea| EXCLUSIV

Urmărește Video Online subtitrat serialul „Minciuni de familie” pe Kanal D

Minciuni de familie („Aldatmak” în original), este difuzat zilnic pe Kanal D și încearcă să acapareze privirile telespectatorilor. Acest serial ascunde o fațetă dureroasă a realității și spune povestea unei familii aparent perfecte. Güzide Yenersoy (interpretată de Vahide Perçin), o judecătoare respectată din Istanbul, trăiește o viață care, din exterior, pare lipsită de cusur.

Aceasta are o carieră solidă în Dreptul familiei, un soț avocat de succes și doi copii realizați. Güzide este imaginea echilibrului și stabilității, dar, aparent, totul este doar o iluzie periculoasă.

Telespectatorii vor putea descoperi o poveste încărcată de emoții și trădări. Sub masca fericirii, Tarik, soțul lui Guzide (interpretat de Mustafa Ugurlu), duce o viață dublă de peste cinci ani, având o a doua familie despre care soția lui nu știe nimic.

Această dezvăluire zguduie din temelii tot ce Güzide știa până acum.

Din păcate, șocurile nu se opresc aici, pentru că cei doi copii ai săi, Ozan și Oylum, ascund și ei secrete majore. Oylum, plecată să studieze medicina în străinătate, renunță fără să își anunțe părinții, la facultate și își urmează pasiunea mai exact dansul contemporan, în Statele Unite. Ozan, despre care se spune că este un inginer de succes, ajunge într-o situație disperată. Acesta pierde o sumă mare de bani și riscă să-și compromită viitorul.

Citește și: Ce meserie are Yusuf Çim, care joacă rolul principal Ozan, în noul serial turcesc „Minciuni de familie”

Serialul Minciuni de familie își justifică pe deplin titlul încă din primul episod. Acesta este plin de răsturnări de situație și momente tensionate, iar drama scoate la iveală adevărul crud, acela că uneori, până și cei mai apropiați oameni te pot dezamăgi. Minciunile de familie pot distruge vieți, chiar dacă intențiile par inițial nobile.

Publicul român o va regăsi cu plăcere pe Vahide Perçin, într-un rol puternic și profund, alături de alți actori de renume precum: Ercan Kesal, Mustafa Uğurlu și Yusuf Çim.

Nu ratați episodul de azi din Minciuni de familie, pe Kanal D, pe care îl puteți urmări și în mediul online, de pe telefonul mobil, laptop sau tabletă, accesând https://www.kanald.ro/live.html.