Criza locuințelor din România atinge un punct critic în 2025, iar piața imobiliară nu mai răspunde nevoilor reale ale populației.
În acest an, visul de a avea o locuință proprie a devenit pentru mulți români o utopie. Prețurile apartamentelor au crescut cu până la 35% față de 2023, iar chiriile s-au dublat în unele orașe universitare sau centre economice. Bucureștiul, Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Timișoara au devenit aproape inaccesibile pentru tinerii profesioniști, familiile tinere sau pensionarii cu venituri reduse.
Fenomenul este alimentat de un amestec toxic de speculații imobiliare, lipsa reglementării pieței și absența unor politici publice coerente în domeniul locuințelor. În același timp, dezvoltatorii imobiliari continuă să construiască exclusiv pentru clasa de mijloc superioară sau investitori, ignorând complet segmentul de populație care are nevoie de locuințe accesibile.
Acest dezechilibru generează efecte dramatice în societate: mobilitatea profesională este blocată, tinerii întârzie să se mute din casa părinților, iar chiriașii sunt forțați să accepte condiții tot mai dure pentru spații tot mai mici și mai prost întreținute.
Prețurile explodează: De ce românii nu-și mai permit o locuință
Creșterea explozivă a prețurilor apartamentelor și chiriilor din marile orașe este una dintre cele mai acute crize economice actuale. În București, prețul mediu pentru un apartament cu două camere a trecut de 135.000
de euro, în timp ce chiria lunară pentru același tip de locuință ajunge la 600-700 de euro. La Cluj-Napoca, valorile sunt chiar mai ridicate, apropiindu-se de standardele europene, dar fără ca infrastructura sau serviciile să justifice aceste costuri.Una dintre cauzele principale este lipsa unei politici de locuințe accesibile. Statul român a eșuat în a construi sau a sprijini dezvoltarea de locuințe sociale ori pentru tineri în ultimii 15 ani.
Programele de tip "Prima Casă" sau "Noua Casă" au contribuit, paradoxal, la creșterea artificială a prețurilor, stimulând cererea fără a crește oferta sustenabilă. În plus, multe dintre aceste credite sunt accesate de persoane cu venituri instabile, ceea ce le vulnerabilizează în fața oricărui șoc economic.O altă problemă majoră este lipsa controlului asupra pieței de închiriere. În prezent, peste 65% dintre contractele de închiriere din România nu sunt înregistrate oficial, ceea ce înseamnă că chiriașii nu beneficiază de niciun fel de protecție legală.
În paralel, statul a vândut masiv locuințele ANL și fondul locativ de stat, în loc să investească în reabilitarea și extinderea acestuia. Lipsa viziunii pe termen lung a autorităților a făcut ca România să devină una dintre puținele țări europene fără o strategie coerentă privind locuințele accesibile.
În Franța, Germania sau Olanda, statul intervine activ în piață, subvenționează chirii și reglementează prețurile în zonele aglomerate. În România, liberalizarea completă a pieței a fost tratată ca un panaceu, dar efectele sociale sunt dezastruoase.Un alt factor esențial este specula imobiliară. Mii de apartamente din centrele mari sunt deținute de persoane care nu locuiesc în ele, dar le păstrează ca investiții. În același timp, dezvoltatorii construiesc în zone tot mai periferice, fără acces la transport, școli sau spitale, dar vând aceste locuințe la prețuri exagerate, mizând pe disperarea cumpărătorilor.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Viața în chirie: sacrificii, incertitudine și lipsa perspectivelor
Pentru tot mai mulți români, viața în chirie nu mai este o etapă temporară, ci o realitate permanentă. În 2025, peste 22% din populația urbană trăiește în spații închiriate, dar aproape jumătate dintre aceștia nu și le permit cu adevărat. În lipsa unor salarii competitive și a accesului la credite ipotecare sustenabile, românii sunt obligați să plătească până la 60% din veniturile lunare doar pe chirie.
Acest lucru are efecte directe asupra calității vieții. Familiile cu copii locuiesc adesea în spații supraaglomerate, fără intimitate, în blocuri vechi, cu vecini problematici și condiții precare. Tinerii absolvenți care ajung în orașe mari pentru un loc de muncă bun descoperă că nu își permit o garsonieră decentă. Cei care acceptă condițiile de pe piață sunt adesea presați să facă sacrificii pe termen lung: renunță la economii, amână întemeierea unei familii sau acceptă condiții de muncă mai dure doar pentru a nu pierde locuința închiriată.
Chiriașii din România nu au niciun fel de protecție legală reală. Nu există o legislație clară care să impună termeni minimi de închiriere sau standarde de calitate ale locuințelor. Proprietarii pot cere garanții exorbitante, chirii în avans pe 3 luni sau chiar plăți „informale”. În absența unui registru național al contractelor de închiriere, piața este complet opacă, iar abuzurile sunt greu de dovedit.
Mai grav este că multe familii ajung să se mute de mai multe ori pe an, din cauza creșterii chiriilor sau a dorinței proprietarului de a vinde apartamentul. Acest nomadism forțat afectează în special copiii, care schimbă școli, cartiere, prieteni, și nu reușesc să aibă un mediu stabil. În paralel, lipsa siguranței locative îi împiedică pe mulți să investească în bunuri de durată, să se simtă „acasă” sau să contribuie activ în comunitate.
În țările dezvoltate, chiriașii sunt considerați cetățeni egali, cu drepturi protejate de lege. În România, sunt tratați ca o categorie inferioară, fără garanții, fără sprijin, fără recunoaștere. Din această cauză, locuirea a devenit un lux, nu un drept.
Fără o schimbare de paradigmă, în care statul să intervină direct – prin construcția de locuințe sociale, reglementarea pieței de închiriere și subvenționarea celor vulnerabili – România va continua să împingă spre margine o categorie tot mai mare de cetățeni care nu cer altceva decât un acoperiș decent deasupra capului.
Citește și: Salariile stagnează, dar costurile urcă: România la limită
Citește și: Dezechilibre hormonale care distrug sănătatea tăcut
Citește și: Prețurile explodează în 2025: Ce nu îți spune nimeni despre inflația reală
