Înainte de finalul galei, ca de fiecare dată, prezentatoarea de la „Casa iubirii”, a premiat concurentul care a primit cele mai multe voturi din partea telespectatorilor.
Cine este favoritul acestei săptămâni, în „Casa iubirii”
După câteva momente de suspans, Andreea Mantea a anunțat că Naomi este concurenta favorită a acestei săptămâni. Odată cu acest titlu, frumoasa blondină a primit cecul în valoare de 5.000 de lei.
În aplauzele tuturor, Naomi s-a ridicat pentru a-și ridica premiul și pentru a le mulțumi susținătorilor ei pentru această reușită. De asemenea, aceasta a mărturisit că nu se aștepta să obțină titlul, însă este foarte bucuroasă pentru că are o comunitate atât de mare de oameni care o apreciază și care o sprijină în parcursul său.
„În nicio gală în care am luat cecul nu m-am gândit că o să-l iau eu și tot timpul sunt foarte surprinsă. Vă mulțumesc din toată inima mea! Vă mulțumesc pentru voturi, pentru mesajele frumoase, în ultima vreme chiar au fost foarte, foarte multe. Vă mulțumesc încă o dată, vă simt aproape și promit să încerc să fiu cea mai bună versiune a mea”, a spus Naomi, emoționată și, totodată, entuziasmată de reușita ei.
Andreea Mantea le-a dat o veste surprinzătoare concurenților
După ce concurenta s-a întors la locul ei, Andreea Mantea a făcut un anunț prin care a risipit strategiile și fricile. Aceasta i-a asigurat pe concurenții din „Casa iubirii” că gala aceasta este fără eliminare: „Nu prea vrea să știu cum vreți să votați astăzi spre eliminare, pentru că această gală este o gală fără eliminare”.
Însă, cu toate acestea, fetele și băieții nu au scăpat în totalitatea de responsabilitatea de a vota, întrucât aceștia au trebuit să aleagă liderii caselor, pentru săptămâna următoare.