Deficitul bugetar al României, ajuns la 7,5% din PIB, nu este doar o cifră seacă într-un raport financiar – este o alarmă economică care anunță un dezechilibru structural profund și potențial periculos. Sistemul fiscal românesc, deja fragil, este pus acum la încercare de o combinație toxică între politici populiste, colectare deficitară și o administrație fiscală incapabilă să facă față presiunilor moderne. Deficitul de 7,5% înseamnă, în termeni concreți, o gaură de zeci de miliarde de lei în bugetul public, pe care statul o acoperă prin împrumuturi scumpe sau prin amânarea investițiilor esențiale.
În contextul unei economii europene tensionate și a unor cerințe stricte impuse de Bruxelles, România se află pe o traiectorie riscantă. Presiunea din partea Comisiei Europene este reală, iar pericolul suspendării fondurilor europene devine tot mai palpabil. În paralel, costul finanțării deficitului prin împrumuturi externe crește pe fondul scăderii încrederii investitorilor. Acest deficit nu este doar rezultatul unor politici fiscale neinspirate, ci și al unei structuri economice ineficiente, unde evaziunea fiscală, economia gri și administrarea precară a veniturilor au devenit reguli, nu excepții.
Mai grav este faptul că această realitate se lovește de o retorică politică dublă: liderii promit reduceri de cheltuieli fără tăieri dureroase și corecții fiscale fără creșteri de taxe. În spatele acestor promisiuni se ascunde însă o realitate imposibil de ignorat – fără o reformă profundă a aparatului fiscal și fără o reorientare inteligentă a cheltuielilor publice, România riscă să piardă nu doar încrederea creditorilor, ci și stabilitatea economică pe termen lung.
Ce se va întâmpla când vor începe presiunile externe, iar banii promiși de la Bruxelles vor întârzia? Ce înseamnă cu adevărat acest deficit pentru economia reală, pentru companii, pentru cetățeni?
Vulnerabilități structurale și erori de politică fiscală
În esență, problema deficitului bugetar românesc nu este una conjuncturală, ci structurală. De ani de zile, România menține o dependență nesănătoasă de consum și de importuri, în detrimentul unei baze industriale solide și a unei colectări fiscale eficiente.
Potrivit datelor recente, România colectează în jur de 27% din PIB ca venituri fiscale, în timp ce media UE este de peste 40%. Această diferență uriașă arată o slăbiciune sistemică ce nu poate fi corectată prin măsuri de austeritate temporare.Un exemplu elocvent este reprezentat de politica de majorare a salariilor și pensiilor publice fără o evaluare realistă a impactului bugetar. Dincolo de necesitatea unor ajustări în sprijinul populației vulnerabile, măsurile au fost luate în absența unor surse sustenabile de venituri.
În același timp, investițiile publice – care ar putea contribui la creșterea PIB-ului și, implicit, la reducerea deficitului – sunt adesea ineficiente, fragmentate sau întârziate.
Fondurile europene sunt slab absorbite, din cauza birocrației și a lipsei de proiecte mature. Într-un paradox fiscal, România reușește să se împrumute pentru cheltuieli curente, dar ratează oportunitățile de dezvoltare structurală pe termen lung. În lipsa unor reforme fiscale curajoase, precum digitalizarea ANAF, combaterea fermă a evaziunii și lărgirea bazei de impozitare, deficitul de 7,5% va deveni o normă periculoasă, nu o excepție temporară.În fine, presiunile politice agravează situația. Cu alegeri în apropiere, guvernul este tentat să evite măsurile nepopulare. Promisiunile de reducere a deficitului fără creșteri de taxe sunt iluzorii. Orice ajustare fiscală serioasă implică, inevitabil, fie scăderea cheltuielilor sociale, fie creșterea unor taxe indirecte – TVA, accize sau contribuții speciale. În lipsa unei strategii transparente și susținute, România riscă să fie sancționată pe piața internațională, cu efecte imediate asupra cursului valutar, inflației și dobânzilor.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Impactul social și economic al unui deficit nesustenabil
Deficitul bugetar nu este doar o problemă pentru ministerul de finanțe – el are implicații directe asupra fiecărui cetățean. Un deficit de 7,5% implică un necesar de finanțare anuală de ordinul a zeci de miliarde de lei. Aceste fonduri sunt obținute fie prin împrumuturi de pe piețele externe (care devin din ce în ce mai costisitoare), fie prin măsuri de limitare a investițiilor publice. În oricare dintre cazuri, efectul este o frânare a dezvoltării economice.
Când statul se împrumută masiv, concurează cu sectorul privat pentru acces la finanțare, crescând astfel dobânzile în economie. IMM-urile românești, deja afectate de instabilitatea fiscală, devin victime colaterale ale deficitului. Investițiile străine directe scad, întrucât încrederea în stabilitatea macroeconomică a țării este zdruncinată. Investitorii cer prime de risc mai mari, iar agențiile de rating avertizează asupra posibilelor retrogradări. Pentru un stat cu nevoi masive de investiții în infrastructură, educație și sănătate, fiecare punct procentual pierdut în rating înseamnă miliarde în plus la factura dobânzilor.
La nivel social, consecințele sunt și mai dramatice. Lipsa fondurilor determină întârzieri în plata salariilor bugetarilor, în derularea programelor sociale sau în finalizarea proiectelor esențiale. Educația și sănătatea devin victimele favorite ale tăierilor bugetare. Pe termen mediu, acest cerc vicios duce la deteriorarea capitalului uman și la perpetuarea decalajelor de dezvoltare. În plus, într-un climat de incertitudine fiscală, populația este tentată să-și reducă consumul, să economisească în valută sau să migreze către munca informală, alimentând și mai mult economia subterană.
Deficitul afectează și relația României cu partenerii internaționali. Sub lupa Comisiei Europene, România riscă proceduri de infringement și suspendarea fondurilor europene – o lovitură dublă într-un moment în care țara are nevoie disperată de bani pentru tranziția energetică, infrastructură și digitalizare. Mai mult, un deficit persistent și nesustenabil va împiedica orice discuție serioasă despre aderarea la zona euro sau despre consolidarea poziției României în cadrul UE.
În final, trebuie spus clar: un deficit de 7,5% nu este doar o anomalie contabilă, ci un semnal de alarmă național. Fără o resetare completă a filozofiei fiscale și a priorităților bugetare, România se îndreaptă spre o criză financiară internă. Alegerile care se fac acum – între reformă și populism, între ajustare și amânare – vor defini direcția economică a României pentru următorul deceniu.
Citește și: România în pragul stagnării: economia frânează în 2025
