Declarațiile cutremurătoare ale pasagerilor celor două trenuri care s-au ciocnit în gara Constanța: „Erau pur şi simplu seceraţi, unul pe celălalt”

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 05 mai 2025, 08:55

Accidentul a avut loc duminică, la ora 14:15, într-un moment de vârf, când gara era plină

Sursa: captură video Agerpres

Minivacanța de 1 mai s-ar fi putut transforma într-o tragedie chiar în ultima zi, pentru zeci de pasageri, după ce două trenuri s-au ciocnit în gara Constanța.

Majoritatea turiștilor se întorceau din minivacanța de 1 Mai. În urma impactului, 27 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar autoritățile au activat imediat planul roșu de intervenție. 

Citește și: O mașină a fost spulberată de tren la Buzău! Scenele de groază s-au petrecut sub ochii turiștilor

Două trenuri s-au ciocnit în gara Constanța

Accidentul  a avut loc duminică, la ora 14:15, într-un moment de vârf, când gara era plină.

Un tren inter-regio, care urma să plece spre București și în care se îmbarcau numeroși călători, a fost lovit de o altă garnitură aflată în manevră pe aceeași linie. Din primele informații, se pare că o eroare de coordonare sau o neatenție în sistemul de dirijare a trenurilor ar fi cauzat ciocnirea.

Martorii vorbesc despre scene de groază.

„Un mare accident.

Alt tren a intrat în trenul care staţiona în gară, a greşit linia şi ne-a făcut pe toţi pachet. Au fost femei cu copii, femei gravide..eram buluc..unii peste alţii acolo ca o carne tocată",
 spune un martor, potrivit Observator.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Maria Marinescu, despre apropierile logodnicului ei Bobby Păunescu de Monica Bîrlădeanu. Are stilistul resentimente față de fosta prezentatoare TV? “El era foarte pueril și nu voia copii.”

„Erau căzuţi, erau fracturaţi, erau plini de sânge. După ce am dat primul ajutor acolo, apoi m-am dus în stânga, am luat-o în stânga şi erau pur şi simplu seceraţi, unul pe celălalt", spune un alt martor, conform aceleiași surse.

Mai multe persoane au fost rănite, printre care și copii

Printre răniți s-au numărat și copii, dar și o femeie însărcinată, care a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

La fața locului au intervenit rapid 12 ambulanțe și două autospeciale pentru victime multiple.

Un medic din Timișoara, aflat întâmplător în gară, a oferit primul ajutor până la sosirea echipajelor de urgență. 

Ambele trenuri implicate în accident au fost retrase din circulație, iar călătorii au fost redirecționați spre alte garnituri. Din cauza incidentului, turiștii au plecat spre destinații cu o întârziere de aproximativ două ore.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului și eventualele responsabilități. Reprezentanții CFR au promis măsuri rapide pentru a preveni repetarea unor astfel de tragedii.

„Ambele trenuri urmau să plece la București. Urmează ca cei de la Călători să stabilească cum vor rezolva această situație”, a declarat Cătălin Schipor, reprezentant CFR.