Burak Ozcivit a cucerit iremediabil publcul din Turcia și din străînătate cu rolul central din producția fenomen "Dragoste infinită", în urmă cu câțiva ani, iar recent acesta a fascinat telespectatorii cu rolul principal din serialul istoric "Kuruluș Osman" ("Osman Întemeietorul"), care se află deja la al treilea sezon în Turcia.
Celebrul Burak Ozcivit riscă o pedeaspă cu închisoarea, după ce a fost acuzat de injurii de colegi de platou
Potrivit presei din Turcia, îndrăgitul actor Burak Ozcivit s-a ales în luna octombrie cu o plângere penală, după ce câțiva dintre colegii săi de platou din noul proiect la care lucrează, l-ar fi acuzat că le-ar adresat injurii. Procuratura Beykoz a demarat o anchetă pentru soluționarea acestui caz. Conform tvmania.ro, procurorul a analizat plângerea respectivă ce i-a fost adusă lui Burak Ozcivit și a considerat că nu este un caz penal, indemanand ambele părți către o mediere civilă pentru că totul să se încheie amiabil și civilizat.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
"Oricine mă cunoaște știe că nu înjur și că nu insult. Aceste persoane care m-au acuzat s-au folosit de numele meu pentru că știu că doar așa ar putea rezolva problemele pe care le au cu producătorii. Declarațiile lor nu sunt credibile", a declarat Burak Ozcivit la momentul izbucnirii scandalului, potrivit tvmania.ro
Pe de altă parte, Serkan Toper, avocatul celebrului actor Burak Ozcivit a subliniat faptul că își dorește să demonstreze că angajații respectivi au adus acuzații mincinoase la adresa clientului sau și speră că decizia finală a judecătorului să fie
"Credem cu tărie că adevărul va ieși la iveală în urmă procesului și că va învinge oportunismul și afirmațiile fără temei. Dreptul plângerii în justiție s-a transformat într-un act neloial la adresa clientului meu, căruia i-au fost cerute niște sume astronomice. Când aceste solicitări nu au fost îndeplinite, reputația să a avut de suferit. Este un abuz ce se întâmplă", a
spus avocatul acrtorului Burak Ocivit.