Dan Negru face o comparație între povestea controversată a președintelui Emmanuel Macron și un exemplu emoționant din istoria Franței. Mesajul său subliniază că, deși anumite derapaje personale pot stârni indignare, Franța rămâne o țară admirabilă.
Citește și: Dan Negru, mesaj tranșant în prima zi de școală: „Profesorul român a ajuns cerșetor, nu model”
Dan Negru îl aduce în discuție pe fiul său, Bogdan
Chiar la începutul discursului său, Dan Negru îl menționează pe fiul său, Bogdan și își exprimă deranjul evident pe care l-ar avea dacă acesta s-ar îndrăgosti de profesoara lui cu 24 de ani mai mare, căsătorită și cu trei copii. Prezentatorul amintește prin aceste cuvinte de povestea de viață a președintelui Emmanuel Macron.
„Dacă lui Bogdan, puștiul meu, adolescent, i-ar suci mințile profesoara lui cu 24 de ani mai mare decât el, căsătorită și mamă a trei copii, aș face mare tămbălău”.
În timp ce aduce în discuție acest aspect, Dan Negru ne amintește să nu judecăm întreaga țară după astfel de episoade: „Dar nu judecați Franța după povestea de mai sus care e povestea președintelui Macron. Franța e admirabilă dincolo de anomalii și derapaje”, a scris Dan Negru pe rețelele sociale.
Mesajul lui Dan Negru după ce Guvernul Franței a căzut
Vedeta Kanal D amintește de povestea lui Charles de Gaulle. Fiica sa, Anne, s-a născut cu sindrom Down într-o epocă în care societatea îi respingea pe copiii cu dezabilități. Medicii recomandau internarea ei într-un ospiciu, fiind de părere că nu există niciun viitor pentru ea.
„În zilele astea, Franța e închisă! E „Breaking News” spunem noi. „Derniere Minute” spun francezii la tv pentru că nu si-au englezit limba.
Dar știu o altă poveste, emoționantă, despre un alt președinte francez: Charles de Gaulle.
Fiica lui De Gaulle, Anne, s-a născut cu sindrom Down. „Nu există tratament”, i-au spus medicii. „Trebuie internată într-un ospiciu.” Erau vremuri în care societatea nu dădea nicio șansă unor astfel de copii”.
Cu toate acestea, părinții au luptat pentru fiica lor și au decis să o crească acasă. De atunci, viața generalului s-a schimbat radical. Cunoscut ca un om de piatră, Anne a reușit să îi înmoaie inima. Din păcate, fata s-a stins la 20 de ani.
De Gaulle și soția sa, Yvonne, s-au încăpățânat însă să-și crească fiica acasă.
Biograful generalului scria că viața lui s-a schimbat radical după nașterea Annei. Era un om aspru, distant, trecut prin război – un „om de gheață”, cum îl descriau contemporanii. Anne l-a îmblânzit. Și, într-un fel, a îmblânzit și Franța.
Apropiații povesteau că fetița bolnavă putea rosti clar un singur cuvânt: „papa”. În rest, lumea îi rămânea străină, dar tatăl ei i-a umplut-o zi de zi cu prezența lui.
Anne a murit la 20 de ani. La înmormântare, când sicriul cobora în pământ, De Gaulle a spus doar atât: „Acum, e ca toți ceilalți..”
Generalul i-a purtat fotografia în buzunar toată viața. La atentatul din 1962, fotografia fetiței era în buzunar”.
Impactul acestei experiențe a dus la reforme medicale importante, cu spitale și fundații dedicate copiilor încercați de boală.
„În memoriile sale, De Gaulle mărturisea că Anne i-a dat puterea de a privi lumea altfel după război și de a deschide Franța spre bunătate și empatie față de copiii bolnavi. Așa au apărut reformele medicale ale acelor ani care au dus la înființarea de spitale și fundații dedicate copiilor încercați de boală.
Fundația „Anne de Gaulle”, pentru copii cu dizabilități intelectuale, există și astăzi…”, a încheiat Dan Negru.