Răsturnare de situație în cazul lui Liviu, tânărul de 18 ani care a murit după ce a fost lovit de fulger. La ce era conectată vioara acestuia

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 29 iun 2025, 10:23

Din păcate, tânărul nu a mai putut fi salvat

Sursa: Facebook

Moartea lui Liviu, un elev de doar 18 ani din Târgu Jiu, ridică multe semne de întrebare. Tânărul, care cânta la vioară la un eveniment, a fost lovit de fulger.

Moartea lui Liviu rămâne sub semnul întrebării. Se pare că vioara la care acesta cânta era conectată la un mixer, la care erau cuplate mai multe boxe. 

Citește și: Liviu a murit lovit de fulger în timp ce cânta la vioară, la un eveniment! Tânărul din Gorj avea doar 18 ani

Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia în care Liviu a murit lovit de fulger

Liviu, un tânăr talentat din comuna Padeș, cunoscut în comunitate pentru participările la concursuri muzicale alături de frații săi gemeni, a mers la Aninoasa pentru a sărbători majoratul unui prieten. Înainte de începerea petrecerii, tinerii s-au adunat pentru repetiții muzicale, alături de tatăl sărbătoritului. Vioara electrică la care cânta Liviu era conectată la un mixer, care alimenta mai multe boxe.

Pe fondul unei furtuni violente, cu tunete și fulgere intense, un trăsnet a lovit casa în care se aflau.

Într-o clipă, Liviu s-a prăbușit, spre groaza celor prezenți. Din păcate, tânărul nu a mai putut fi salvat. Raportul medico-legal a confirmat: cauza morții a fost electrocutarea.

Citește și: Nicușor Dan și-a condus tatăl pe ultimul drum în mare secret. Drama familiei Președintelui României

„Cum a căzut jos, noi l-am tras de acolo și l-am dus în camera cealaltă.

Nu înțeleg cum s-a întâmplat, dar în momentul în care a trăsnit a fost șocul”, a spus Cristian Păducel, proprietarul casei, conform Știrile ProTV.

„Avea la mână și în zona pieptului... urmele de la curent”, a spus Marius Dimulescu, primarul comunei Săulești.

Vioara lui Liviu era conectată la un mixer

Specialiștii spun că descărcările electrice pot afecta instalațiile casnice, mai ales în cazul în care un fulger lovește un stâlp de curent.

Energia se poate propaga prin rețeaua electrică și poate ajunge la orice aparat conectat la priză. Acesta pare să fi fost și cazul nefericitului incident, vioara electrică fiind parte dintr-un sistem de sonorizare alimentat de rețeaua electrică.

„Există două variante, unu, prin intermediul cablurilor, dacă nu există anumite protecții care să întrerupă curentul în zona respectivă, deci depinde cum e făcută instalația electrică, și a doua variantă este prin sol, care nu poate fi preîntâmpinată și nu ai ce să-i faci”, a transmis Lect.

dr. Mihai Vasilescu, profesor electricitate și magnetism, UBB Cluj.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și anchetează dacă tragedia a fost provocată de o suprasarcină cauzată de fenomenele meteo extreme.

Liviu era elev în clasa a XII-a la Liceul Teologic din Târgu Jiu și împlinise 18 ani în luna februarie.