Nu e stana in Patria Branzei de unde sa nu razbata latrat de caine. Cat e ziua de lunga, Negrut si fratii lui intorc oile si le dirijeaza, dupa cum le cer stapanii.Din pacate, Negrut ar putea fi nevoit sa-si gaseasca alta casa: nu mai are loc la stana, din cauza parlamentarilor. Au dat o lege care vine sa strice randuiala de secole a ciobanilor din toata tara.
Parlamentarii intra in turmele fermierilor, precum lupii in oi: au decis ca numarul cainilor de la o stana sa fie stabilit prin lege. Astfel, mai nou, ciobanii de la ses au voie sa tina doar un caine, cei de la deal doi si cei de la munte, cel mult trei. Asadar, politicienii sunt de parere ca o turma de la deal cu aproape 1000 de oi poate fi pazita, fara probleme, de 2 caini.
Legea absurda are, chipurile, un temei: a fost adoptata dupa ce vanatorii au reclamat ca animalele folosite pentru paza turmelor omoara iepuri si caprioare. Asa ca solutia gasita a fost sa lase oile care dau cea mai buna branza sa cada prada fiarelor padurii. Dupa asa veste, fermierii nu mai stiu ce sa mai creada.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Crescatorii
din Marginimea Sibiului nu vor sa lase lucrurile asa. Sunt hotarati ca pentru cainii lor sa mearga pana-n panzele albe.