Trecerea Ștefaniei Szabo la cele veșnice a îngenunchiat nenumărate persoane care au avut ocazia să o cunoască. O prietenă apropiată a femeii de 37 de ani face mărturisiri dureroase, explicând că Ștefania ajunsese la capătul puterilor, fiind mereu obosită și fără puteri. Mai mult de atât, prietena Ștefaniei a adăugat că aceasta nu a trecut în totalitate peste divorțul de acum câteva luni, fiind profund afectată de ceea ce s-a întâmplat.
Prietena Ștefaniei Szabo face primele declarații, după două zile de la pierderea femeii
Cu fiecare oră care trece de la decesul Ștefaniei Szabo, noi detalii ies la suprafață. După ce fratele Ștefaniei a făcut primele declarații legate de pierderea femeii de 37 de ani, una dintre cele mai bune prietene ale Ștefaniei face mărturisiri dureroase. Prietena Ștefaniei este în continuare în stare de șoc în urma pierderii suferite, cele două vorbind ultima dată la telefon cu o seară înainte de a fi găsită fără viață.
Apropiata femeii de 37 de ani a menționat că Ștefania era extrem de obosită, motiv pentru care cele două ar fi dorit să plece pentru câteva zile la munte, acolo unde să-și încarce bateriile și să se liniștească. Mai mult de atât, prietena Ștefaniei scoate la suprafață că aceasta nu ar fi trecut peste divorțul de acum câteva luni.
„Nu-mi vine să cred, nu pot să corelez ce se întâmplă cu acest lucru.
A fost afectată de divorț și de perioada asta prin care a trecut în ultimele luni, dar noi i-am fost alături. Nu poți să intervii în viața unui om dacă acest om nu-și dorește, este un respect față de prieteni. Părea că a depășit momentul.
Citește și: Anchetatorii au ridicat mașina Ștefaniei Szabo. Ce decizie a luat familia în privința necropsiei
Este foarte suspect totul, este de neimaginat cum un om atât de tânăr și de dinamic, luptător să fie găsit fără suflare. Dimineață, când am primit apelul de la cineva din spital, am crezut că visez, nu cred așa ceva. Am și sunat-o. O sun eu, știu că a fost de gardă, am vorbit cu ea aseară, nu are cum, e la spital e de gardă. Am sunat-o, dar, din păcate, nu mi-a mai răspuns ”, a declarat prietena Ștefaniei Szabo, potrivit romaniatv.net.
Marți dimineață, 28 octombrie 2025, în jurul orei 06:00, Ștefania Szabo a fost găsită fără suflare în camera de gardă a Spitalului Județean din Buzău. Aceasta a fost găsită de un asistent, după ce alarma telefonului ei ar fi sunat neîncetat. Surse apropiate anchetei menționează că ar fi fost descoperite seringi și o fiolă de propofol lângă trupul femeii de 37 de ani.