Postul Paștelui începe luni, 7 martie 2022, și ține 40 de zile, până la sărbătoarea Învierii Domnului, care se sărbătorește anul acesta pe 24 aprilie.
Postul Paștelui 2022. Când începe dezlegarea la pește
Lăsatul secului de carne pentru Postul Mare al Paştelui din 2022 va avea loc duminică, 6 martie. Cu o săptămână înainte de începerea Postului Paștelui, credincioșii pot mânca brânză, ouă și lapte.
Postul Paștelui este cel mai dur post, față de alte posturi, pentru că în Postul Mare sunt mai puține zile cu dezlegare la pește, respectiv 25 martie, la Buna Vestire, și 17 aprilie, la Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile).
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Ce nu trebuie să faci în Postul Mare 2022
- În Postul Paștelui nu se fac nunți, botezuri și cumetrii.
- În Postul Paștelui, biserica spune că nu se cântă și nu se dansează.
- În Postul Mare nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză și nici alte derivate din acestea.
- În Postul Paștelui nu se bea alcool și nu se fumează.
- Nu se mănâncă pește în Postul Paștelui, dacă nu este zi cu dezlegare.
- În Săptămâna Patimilor se ține un post mai aspru, urmând ca în Vinerea Mare să nu se mănânce deloc.
- În Postul Paștelui, creștinii trebuie să se roage mai mult.
- În Postul Paștelui se interzic acțiunile amoroase dintre femeie și bărbat.
Sărbători în Postul Paștelui 2022
În Postul Paștelui sărbătorim Buna Vestire pe 25 martie, pe Sfântul Calinic de la Cernica pe 11 aprilie și Intrarea Domnului în Ierusalim, Floriile, pe 17 aprilie 2022.
Învierea Domnului sau Sfintele Paști sunt sărbătorite pe data de 24 aprilie 2022, iar în a doua zi de Paște este prăznuit Sfântul Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință.