La peste 34 de ore de la explozia care a zguduit Calea Rahovei, autoritățile avertizează că imobilul avariat este în continuare extrem de periculos. Plăci de beton se pot desprinde în orice moment, iar structura blocului nu mai poate garanta siguranța nimănui. Sâmbătă a avut loc o ședință de urgență, iar planul autorităților este de a pune în siguranță clădirea, dar și pregătirea terenului pentru o posibilă demolare.
Primăria Capitalei a anunțat că intervenția va începe imediat ce ancheta poliției se încheie. Până atunci, zona rămâne complet izolată, iar accesul este strict interzis.
Risc de prăbușire a blocului din Rahova
Raportul Inspectoratului de Stat în Construcții arată că imobilul nu mai îndeplinește cerința fundamentală de siguranță „rezistență mecanică și stabilitate”. Din acest motiv, clădirea nu poate fi utilizată sub nicio formă, iar accesul a fost interzis pe o rază de 30 de metri.
„Primăria Capitalei îşi va asuma punerea în siguranță a acelui imobil. Va avea o intervenţie rapidă, imediat după ce finalizează ancheta Poliției. După punerea în siguranță vom face tot posibilul alături de ISU să se intre punctual în imobil, doar cu acordul ISU, pentru a-şi recupera bunurile de valoare, dar nu vor putea locui în acel imobil. După expertiză vom ştii nivelul de intervenţie, dar din raport reiese că este foarte grav afectată clădirea, deci ne uităm inclusiv la opțiunea de demolarea a imobilului după ce este pus în siguranță”, a declarat Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei, potrivit observatornews.ro.
Experții sunt fermi, consolidarea nu este justificată economic și nici sigură. Mai mult, există riscul ca un viitor cutremur, chiar și moderat, să ducă la prăbușirea imediată a clădirii. Chiar dacă concluzia este una dură, imobilul prezintă colaps parțial, avarii grave și un risc continuu de prăbușire progresivă.
Locatarii nu mai au voie să se apropie de bloc
În acest moment, peste 100 de locatari au fost cazați în hoteluri sau în locuințe puse la dispoziție de Primăria Capitalei, ONG-uri și primăriile de sector.
„Avem peste 100 de persoane cazate în hotelurile din Bucureşti. Fie vor alege şi vor opta la o chirie de pe piața liberă într-un grafic şi într-o grilă aprobată în consiliul general, fie vor alege să funcționeze în apartamentele puse la dispoziție de ONG-uri de profil, care sunt de mare ajutor în această perioadă, fie vor opta pentru un apartament din fondul propriu al primăriei capitalei sau al primăriilor de sector”, a mai spus Stelian Bujduveanu.
Citește și: În ce stare se află victimele exploziei din Rahova. O persoană a fost transportată de urgență în Austria
Zona este păzită în permanență de jandarmi și polițiști. Nimeni nu poate intra sau ieși fără a fi trecut în evidență. Locatarii din blocurile din apropiere au avut voie doar câteva minute în propriile locuințe, pentru a-și lua lucrurile esențiale. Între timp, criminaliștii prelevează probe ADN din apartamente pentru identificarea victimelor.