In urmatoarele zile ne asteapta vreme mohorata. temperaturile vor scadea, iar ploile vor fi din ce in ce mai dese, insotite de descarcari electrice. Vantul va sufla puternic in rafale.
In urmatoarele zile ne asteapta vreme mohorata. temperaturile vor scadea, iar ploile vor fi din ce in ce mai dese, insotite de descarcari electrice. Vantul va sufla puternic in rafale.
În ultimii trei ani, Robert Lupu, cunoscut și drept Robert Wolf, a scris o carte, „Viața unui zdrențoi și analizele lui”, pe care inițial nicio editură nu a vrut să i-o publice, dar care până la urmă a văzut lumina tiparului la Bacău, în iulie 2024, la editura Docucenter.
O categorie de pensionari din România va primi 500 de lei în plus la pensie, începând cu luna iunie a anului 2025.
Un caz cutremurător din orașul Itapecerica, Brazilia, atrage atenția opiniei publice internaționale și ridică semne de întrebare cu privire la ușurința cu care substanțele toxice pot fi obținute și folosite cu scopuri criminale.
Moment romantic în ediția de azi, 10 februarie, a emisiunii Casa Iubirii. Daniel i-a oferit un trandafir roșu lui Criss, iar gestul a aprins flacăra pasiunii.