Un muncitor sezonier român, Gheorghe Vranciu, și-a pierdut viața luni, în timp ce lucra la o fermă din Alcarràs, provincia Lleida, Spania. Temperaturile depășeau 40 de grade Celsius, iar bărbatul s-a prăbușit în mijlocul câmpului, în timpul programului de lucru.
Ce a făcut șefa lui Gheorghe Vranciu, când starea lui s-a agravat
Fiul bărbatului mort în Spania, Ovidiu Vranciu, povestește că în jurul orei 14:00 tatăl său a cerut ajutor, spunând că se simte rău.
Ambulanța a ajuns abia în jurul orei 16:30, însă medicii nu au mai putut face nimic.
Gheorghe Vranciu lucra prin intermediul unei agenții de muncă temporară și fusese repartizat la o companie agroalimentară. Reprezentanții companiei au evitat să facă declarații, menționând doar că incidentul „ nu afectează grupul, ci un partener al companiei”. La rândul său, agenția de recrutare a transmis că sprijină autoritățile în anchetă și că angajații primesc instruire privind riscurile la locul de muncă, fără însă a explica de ce ambulanța a fost chemată cu atât de mare întârziere.
Citește și: El este românul care a murit în incendiul devastator din Spania. Mircea era căsătorit și avea doi copii
Fiul lui Gheorghe Vranciu face mărturii tulburătoare
Familia acuză și condițiile grele de muncă, cu ture zilnice de 10 ore, între 7:00 și 17:30, chiar și în zilele cu temperaturi caniculare, fără posibilitatea de a beneficia de asistență medicală în caz de urgență.
„Le-au spus muncitorilor că dacă nu stau până la finalul programului nu mai sunt primiți a doua zi”, spune fiul bărbatului, citat de Cancan.
Pentru Ovidiu Vranciu, pierderea tatălui este imposibil de acceptat. Acesta vrea ca vinovații să plătească în fața justiției. Gheorghe Vranciu locuia împreună cu fiul său și cei trei nepoți, iar familia din România este acum devastată de durere.
„Avea 61 de ani, era puternic și mai avea multe de trăit. Nu-și va mai vedea niciodată nepoții”, a mai declarat fiul bărbatului, pentru aceeași sursă.