O tânără în vârstă de doar 22 de ani, mamă a doi copii și însărcinată în două luni, a fost ucisă cu bestialitate de concubinul său, în localitatea părinților ei, din județul Prahova. Femeia se întorsese acasă pentru a se despărți definitiv de partenerul violent, însă acesta a refuzat să accepte despărțirea, notează observatornews.ro.
Tânăra era însărcinată în două luni
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a urmărit-o pe tânără pe tot parcursul zilei, în încercarea de a o convinge să revină la el. Refuzul categoric al femeii a dus la o explozie de violență extremă. În fața celor doi copii ai tinerei și a mamei acesteia, agresorul a scos un topor și a atacat-o fără milă.
„Fata tot zicea într-una «nu mai vin, nu mai vin, lasă-mă în pace că eu stau la mama, stau lângă copii». Ne-a lăsat la magazin şi a intrat într-o curte la un vecin, a luat un topor mare şi ea când l-a văzut zice «ce o face ăsta cu toporul, nu cumva ne omoară?»”, a povestit mama victimei, potrivit sursei menționate anterior.
Citește și: Un bărbat a fost găsit mort în apropierea unei stâne din Sibiu! Cine este principalul suspect
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată momentul șocant în care tânăra este lovită brutal. O primă lovitură o doboară, însă agresorul continuă să lovească, apoi abandonează arma și pleacă nestingherit. Martorii au alertat autoritățile, însă pentru femeie nu s-a mai putut face nimic.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Cât câștigă o româncă ce lucrează pe vas și ce condiții trebuie îndeplinite
„Poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea acestuia la scurt timp ca fiind un bărbat de 37 de ani din oraşul Boldești-Scăeni care se află la acest moment în custodia poliţiei”, a declarat Maria Magdalena Rădulescu, purtător de cuvânt al IPJ Prahova.
Bărbatul era cunoscut pentru agresivitatea sa
Din relatările familiei reiese că tânăra mai depusese plângeri la poliție împotriva agresorului. Fuseseră emise și ordine de protecție, însă fără efect. „Mereu îi făceau foi de alea, dar degeaba, nu te înţelegeai”, spune cu durere mama fetei.
Obsesia bărbatului era cunoscută de mai multă vreme de localnici, care, deși știau de comportamentul lui agresiv, nu au anticipat o asemenea tragedie. „E foarte dureros. Au rămas copii pe drumuri. Crede-mă că ne aşteptam. Ziceam că femeia o să moară din mâinile la omul ăla”, a declarat un localnic, citat de observatornews.ro.
După ce a fost capturat, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru omor săvârșit asupra unui membru de familie. El urmează să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.