O pacientă a murit după ce a așteptat 2 ore la Urgențe, la Spitalul Județean Focșani. Cum a fost posibil

Author: Alina Petre
Actualizat: 09 sep 2023, 05:50

O pacientă a murit după ce a așteptat 2 ore la Urgențe

Un caz revoltator s-a produs la Spitalul Județean Focșani. O pacientă a murit după ce a așteptat 2 ore la Urgențe.

Pacienta a fost transportată de ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani , dar a fost internată abia după două ore de așteptare când s-ar fi eliberat un pat.

Citește și: Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din București, și-a dat foc în plină stradă, în Sectorul 3. Acesta a ajuns de urgență la spital

O pacientă a murit după ce a așteptat 2 ore la Urgențe, la Spitalul Județean Focșani

Se pare că femeia de 49 de ani, din Focșani, s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani adusă de Ambulanță a așteptat două ore până să primească un pat.

Pacienta a intrat în stop cardio-respirator în timpul controlului, deși reprezentanții spitalului spun că parametrii vitali ai acesteia erau normali și că era conștientă și cooperantă.

”Prima evaluare a pacientei facuta de catre asistentul de triaj indica stare de constienta si parametrii vitali normali, fara un risc vital imediat, pacienta ramanand sub monitaorizarea asistentului de triaj pana la eliberarea unui

pat in UPU, conform protocolului. La a doua evaluare facuta de catre asistentul de triaj, starea de constienta si parametrii vitali ai pacientei se mentin normali. In jurul orei 20.00 s-a eliberat un pat si pacienta a fost preluata de catre medicul de garda.”,
se arată în comunicatul Spitalului Județean Focșani.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

După eliberarea unui pat în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, pacienta ar fi fost preluată de medicul de gardă.

”În timpul amanezei pe care medicul de garda a efectuat-o imediat, pacienta fiind constienta si cooperanta relateaza despre starea de depresie pentru care este in tratament, despre faptul ca nu mai merge la serviciu de cateva zile, ca nu se mai alimenteaza si ca in ultimele zile aceste stari s-au acutizat, aparand si senzatia de greata si varsatura.

In acest timp, se incep: efectuarea investigatiilor, recoltarea analizelor si tratamentul perfuzabil indicat de medic. La aproximativ jumatate de ora, pacienta intra in stop cardio-respirator. Se incepe de urgenta resuscitarea, insa fara raspuns. La nivelul spitalului s-a constituit o comisie care va verifica daca in cazul de fata au fost respectate toate procedurile si protocoalele medicale”, se mai arată în comunicat.

O adolescentă de 17 ani a murit după o cezariană la același spital

Încă un deces s-a produs la Spitalul Județean “Sfântul Pantelimon” din Focșani, după ce, luna trecută, o adolescentă de 17 ani a murit atunci din cauza unor complicaţii apărute în urma unei nașteri prin cezariană.

 În cazuă s-a început cercetarea penală a trei medici de la Spitalul Judeţean Focşani. 

Citește și: Drama familei de spanioli ucisă în accidentul din Hula Bradului. Fiica cea mică de 15 ani a murit la spital, iar organele ei vor fi donate

 

Taguri: