O femeie de 79 de ani, internată pentru tromboflebită, a murit la Spitalul Municipal Beiuș din cauza unor erori medicale. Fiica pacientei decedate face declarații cutremurătoare la un an de la pierderea uriașă pe care a suferit-o.
O femeie de 79 de ani din Bihor a murit la spital, după ce ar fi așteptat ore în șir să fie operată
Femeia de 79 de ani a fost internată la Spitalul din Beiuș, după care a fost transportată de urgență la Oradea, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Fiica pacientei, Rodica, acuză cadrele medicale de indiferență și o lipsă totală de responsabilitate care au cauzat moartea subită a femeii de 79 de ani.
La data de 23 aprilie, femeia urma să fie supusă unei intervenții de protezare la o clinică privată, după luni întregi de consulturi și analize.
Cu doar câteva zile înainte de a fi supusă operației pe care o aștepta, femeia a observat că i se înroșise pulpa piciorului, peste noapte.
Medicul de familie i-a recomandat femeii să meargă la urgențe, așa că Rodica, alături de mama sa, au ajuns, în aceeași zi, la Spitalul Municipal Beiuș. Ajunse acolo, medicii au constat că „nu e nimic grav”.„ Mi s-a spus că analizele sunt foarte bune și că a fost consultată și de chirurgul Ștefan Andor, care era de gardă, iar acele înroșiri ale pielii ar fi, de fapt, de la coxartroză.
La Spitalul Municipal Beiuș, unul dintre medicii unității medicale i-a făcut o ecografie şi i-a pus diagnosticul de tromboflebită, care poate fi fatal dacă nu este tratat la timp. Medicul respectiv i-a recomandat transferul femeii la secția de Chirurgie, loc în care personalul medical a ignorat-o.
„Am venit la spital la 17:30 și am întrebat unde e mama. Nimeni nu știa. Am căutat-o din salon în salon. Într-unul am găsit-o: cu ochii dați peste cap, abdomenul umflat cât o căldare, abia respira. Femeile din salon mi-au spus că de dimineață n-a fost nimeni la ea. Ele au crezut că era operată și sub efectul anesteziei ”, explică Rodica.
Fata femeii a început să strige după ajutor, însă asistentele și medicul de gardă nu au apărut. În final, o infirmieră a apelat numărul de urgență 112 din interiorul spitalului, pentru a cere ajutor. Ambulanța a sosit în salonul femeii de 79 de ani, acolo unde nu era prezent niciun cadru medical din spital. „Eram doar eu ”, declară Rodica.
Citește si: BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
„ Doctorița de pe ambulanță mi-a spus că mamei i s-au blocat rinichii, că nu o poate transporta, că moare pe drum, că trebuie să-i pună o sondă. Ea i-a pus sonda și i-a scos urina pe loc. Apoi l-a chemat pe medicul de gardă, care a apărut după vreo 20 de minute”.
Femeia de 79 de ani a fost transportată de urgență la Oradea, însă medicii i-au spus că au ajuns prea târziu pentru a-i mai putea salva viața. Rodica menționează că întreaga tragedie putea fi evitată „ dacă i s-ar fi făcut o dializă la timp”. La data de 20 aprilie 2025, femeia de 79 de ani s-a stins din viață.
Fiica femeii face declarații cutremurătoare
Spitalul Județean a efectuat autopsia femeii de 79 de ani, care a arătat că aceasta a decedat în urma unui atac de cord, apărut pe fondul tromboflebitei venoase. „Domnul doctor care a făcut autopsia s-a uitat la mine și m-a întrebat de ce am lăsat-o pe mama în acel spital. Atunci mi-am dat seama că până și medicii între ei știu ce se întâmplă acolo... ”, explică Rodica.
Rodica a decis să reclame cazul conducerii spitalului, în urma căruia a avut loc o anchetă internă. Ancheta internă declanșată a fost găsit un singur vinovat, mai exact medicul Ștefan Andor, chirurgul de gardă din seara internării. În urma anchetei, medicul a fost penalizat cu 25% din salariu timp de 6 luni.
Contactat de sura menționată anterior, medicul a declarat că fostul manager a întrunit consiliul de disciplină, atunci când acesta era în concediu. Ulterior, medicul a contestat sancțiunea în instanță. Chirurgul Sorin Ianceu, care ar fi trebuit să consulte pacienta după transferul de la Ortopedie la Chirurgie, a afirmat că în ziua respectivă a fost în sala de operații.
„ Am avut toată ziua intervenţii. Dintr-o operaţie am ieşit chiar atunci când fiica dânsei a ajuns acolo. Eu am solicitat să fie transferată la Oradea, pentru că necesita consult cardiologic şi investigații specifice pentru diagnosticarea trombozei venoase profunde şi a posibilei embolii pulmonare ”, se apără chirurgul.
În continuare, fiica pacientei decedate a depus plângere penală împotriva Spitalului Municipal Beiuș pentru ucidere din culpă și a deschis o acțiune civilă pentru malpraxis.
„Vreau să răspundă toți cei vinovați și să nu mai moară nimeni așa. Mama mea a fost omorâtă de nepăsare”, spune Rodica.
Cazul femeii de 79 de ani este cercetat de procurorii de la Parchetul Beiuș. Aceștia urmează să stabilească ce s-a întâmplat în cele aproximativ opt ore în care pacienta a fost lăsată fără supraveghere medicală.