Supărați că trebuie să aștepte prea mult la rând pentru a le fi scanate produsele, agresorii și-au vărsat nervii pe femeia căreia i s-a oferit un loc în față, informează Ediţie Specială.
Citește și: O femeie din Bacău a fost bătută cu parul de soțul ei, pentru că a spart un borcan de murături
O femeie din Craiova, bătută într-un magazin în timp ce aștepta la coadă
Incidentul șocant a avut loc în apropierea centrului Craiovei. Femeia se afla la cumpărături într-un magazin destul de aglomerat, unde mai era doar o casă deschisă. Atunci când s-a deschis cea de-a doua, femeii i s-a oferit un loc în față, deoarece avea un bax de apă în mână. Aceasta a acceptat, însă după s-a iscat scandalul.
Conform declarațiilor femeii, cei doi indivizi, tată și fiu, au început să țipe la angajații magazinului și la oamenii care așteptau la coadă, pe motiv că ei ar fi trebuit să fie în față.
Citește și: Ce s-a întâmplat, de fapt, în videoclipul în care o tânără este ucisă de o orcă? A făcut înconjurul lumii!
Citește si: Accident grav pe Autostrada Soarelui! Nouă mașini au fost implicate, iar traficul blocat. Breaking news
„Un domn m-a văzut că eram cu baxul de apă în mână şi s-a oferit să-mi ofere locul dumnealui la coadă ca să nu mai aștept cu baxul de apă în mână. Eu i-am mulțumit dumnealui și așteptam să-mi scaneze produsele. În momentul respectiv, agresorul propriu-zis care se afla încă la casa din stânga a început să ţipe la angajații magazinului, să ţipe la oamenii care mai erau la coadă aşteptând să scaneze produsele, că de ce se fac lucruri din astea pe unde ne credem, că el trebuia să fie în faţă şi aşa mai departe. Eu când am văzut că se iscase deja un conflict, am vrut să-i ofer locul meu la coadă ca să se calmeze", a declarat Luminiţa, femeia agresată de cei doi bărbați, pentru Ediţie Specială.
Văzând-o că sună la poliție, unul dintre agresori a început să o lovească, iar mai apoi a venit și fiul acestuia și s-a năpustit asupra ei. Luminița povestește că s-a trezit la un moment dat, dar asta după ce și-a pierdut deja cunoștința.
„Eu, când am văzut că începe să degenereze situaţia, am sunat la poliţie. Când a văzut că sun la poliţie s-a enervat şi mai tare, a început din nou să mă lovească şi în momentul respectiv, ca să scap de el, eu am vrut să ies afară.
Nimeni nu ar fi sărit în ajutorul acesteia
Femeia mai povestește faptul că nimeni nu ar fi sărit în ajutorul ei, ci doar au scos telefoanele și au filmat. De asemenea, când au auzit de poliție, agresorii ar fi luat-o la fugă.
„Sincer, nu mi-aduc aminte exact câte persoane erau afară în momentul respectiv, adică când am ieşit, când practic încă se desfăşura conflictul, dar ştiu că după ce m-am trezit, martorii mi-au spus că filmau, atâta tot, adică nu făcea nimeni nimic şi au mai fost nişte persoane de etnie rromă care au zis că haideţi să plecăm de aici, că noi nu vrem să dăm declaraţie la poliţie", a mai spus Luminița.
Ce au transmis polițiștii
Autoritățile au primit apelul femeii și s-au deplasat imediat la fața locului, iar tânăra a fost transportată la spital pentru mai multe îngrijiri medicale.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se afla în incinta societăţii comerciale, tânăra de 26 de ani ar fi fost lovită de o persoană pe care nu o cunoaşte, comportament agresiv care ar fi continuat şi în afara societății. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de ambulanță, tânăra fiind transportată la spital. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, poliţiştii desfăşurând activităţi de cercetare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi luarea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Craiova.