Oboseala nu vine întotdeauna cu un diagnostic. Epuizarea nu se vede neapărat la sânge. Uneori, corpul și sufletul tău îți vorbesc altfel – în șoapte, nu în urlete. În gesturi mici, nu în crize. În uitări, nu în statistici.
Trăim într-o lume în care învățăm repede să „fim bine”. Să zicem că ne trece. Să nu ne plângem. Să mai tragem puțin de noi. Dar nu doar analizele medicale pot spune cum ești.
Te recunoști în vreunul din aceste semne?
-
Ai mereu senzația că ești în întârziere. Indiferent că e vorba de muncă, treburi prin casă, copil, programări, totul pare să alerge în fața ta și tu încerci să ții pasul.
-
Te enervezi ușor, chiar și din lucruri mici. Sunete, replici, dezordine, întrebări – totul te irită, deși știi că nu e mare lucru.
-
Te doare corpul fără motiv clar. Dureri de cap, umeri tensionați, stomac agitat sau pur și simplu o oboseală grea, care nu trece nici cu somn.
-
Uiți lucruri simple. Unde ai pus cheile, dacă ai închis ușa, ce voiai să spui. Mintea nu mai ține pasul.
-
Nu mai găsești bucurie în lucrurile mici. O cafea bună, un moment de liniște, o melodie – toate par fade, de parcă s-a dus culoarea din ele.
-
Ai senzația că dacă te oprești, totul se prăbușește. Așa că nu te oprești. Dar înăuntrul tău ești deja la capăt.
Nu trebuie să „cedăm” ca să cerem ajutor
Societatea ne-a învățat să mergem înainte cu orice preț. Să fim funcționali, să nu fim „leneși”, să nu „ne plângem”. Dar sufletul nu e un motor diesel. Iar corpul nu e un robot.
Ai dreptul să simți că e prea mult chiar și când „aparent ai tot ce îți trebuie”. Ai voie să obosești fără o explicație „serioasă”.
Ai voie să vrei să fugi puțin, să te retragi, să taci.Nu e nevoie să ajungi la epuizare completă ca să îți acorzi un respiro.
Ce poți face, sincer, pentru tine?
-
Dă-ți voie să te oprești. Și dacă înseamnă doar 10 minute de stat în tăcere. Uneori, liniștea e primul medicament.
-
Spune cu voce tare: „Sunt obosită”. Să te recunoști pe tine e primul pas spre a-ți întinde o mână.
-
Fă o listă cu ce poți lăsa baltă pentru o vreme. Nu trebuie să le duci pe toate. Nu azi.
-
Vorbește cu cineva care te ascultă fără să te repare. Uneori, avem nevoie doar să fim înțelese, nu rezolvate.
-
Creează-ți un colț de timp sacru. Seara, dimineața, în weekend. Un moment în care nimeni nu are voie să te ceară.
Viața nu e un sprint. E un drum lung
Și dacă vrei să îl parcurgi întreagă, prezentă și cu inima bătând blând, trebuie să înveți să te asculți. Nu doar când corpul cedează.
Nu doar când plângi pe furiș. Ci din timp.Când nu mai râzi ca înainte. Când somnul nu mai odihnește. Când ți-e dor de tine.
Pentru că da, analizele spun multe. Dar ceea ce simți tu în fiecare zi spune și mai mult. Și, de cele mai multe ori, adevărul nu e într-un buletin de laborator. Ci în felul în care te trezești dimineața și în cum îți bate inima când, în sfârșit, te așezi puțin.
Ascultă-te. Nu trebuie să ajungi la capăt ca să începi să ai grijă de tine.
Citește și: Stresul nu trece cu ignorat – cum să ai grijă de tine într-o lume care cere mult
