Novak Djokovic a ajuns în Serbia după ce a fost deportat din Australia! Liderul mondial, așteptat ca un erou de sârbi! VIDEO

,
Novak Djokovic s-a întors în Serbia

Novak Djokovic s-a întors în Serbia, spre entuziasmul fanilor din țara sa natală

[Sursa foto: captura video Djoker Nole]

Numeroși sârbi au sosit la aeroportul din Belgrad pentru a-l întâmpina pe Novak Djokovic, care s-a întors în Serbia după scandalul din Australia.


In articol:

Deportat din Australia, ceea ce a atras după sine neparticiparea la Australian Open 2022, Novak Djokovic a ajuns în Serbia cu un avion din Dubai, destinație pe care a folosit-o ca escală pentru întoarcerea în țara natală.

Pe aeroportul din Belgrad au venit astăzi numeroase persoane, pentru a-l încuraja pe Novak Djokovic. "Nole, Nole!", au strigat fanii sârbului. Imediat ce a pus piciorul pe tărâm sârb Novak Djokovic a și fost asaltat de susținători, aceștia dorind să facă poze cu el și scandându-i numele.

Novak Djokovic a ajuns în Serbia după ce a fost deportat din Australia

Novak Djokovic pierde 2.000 de puncte ATP în urma neparticipării la Australian Open 2022, anul trecut sârbul cucerind trofeul. 

Neparticiparea la primul turneu de Grand Slam al anului l-ar putea costa și poziția de lider în clasamentul ATP.

Novak Djokovic a fost deportat din Australia după o decizie a tribunalului. În prealabil, ministrul Imigrării din Australia, Alex Hawke, i-a retras viza sârbului. 

A fost o adevărată telenovelă venirea și șederea lui Novak Djokovic în Australia pentru turneul de Grand Slam Australian Open. Djokovic a fost trimis inițial într-un hotel pentru imigranți, apoi a câștigat în instanță dreptul de intrare în Australia și a început să se antreneze pentru Australian Open 2022.

Ministrul Imigrării, Alex Hakwe, a deliberat timp de mai multe zile, după care i-a retras viza lui Djokovic înainte de a începe Australian Open 2022. Avocații lui Djokovic au contestat în instanță decizia, dar, de această dată, nu au mai avut câștig de cauză.

Novak Djokovic Australian Open 2022

Novak Djokovic nu a putut evolua la Australian Open 2022

[Sursa foto: Facebook Novak Djokovic]

Sârbii fac front comun pro-Djokovic. Președintele Serbiei, acuzații dure la adresa australienilor

Unul dintre cei mai importanți susținători ai lui Novak Djokovic în acest plin scandal a fost chiar președintele Serbiei, Aleksandar Vucic. Acesta a acuzat o așa-zisă "maltratare" a lui Djokovic în Australia. 

În timpul acestui scandal președintele Serbiei a vorbit de mai multe ori la telefon cu Novak Djokovic.

„I-am spus că sunt nerăbdător să se întoarcă în Serbia, să se întoarcă în țara lui, pentru a fi unde este întotdeauna binevenit. Să-l maltratezi pe cel mai bun jucător de tenis timp de 11 zile, iar în a 11-a să-i predai decizia luată în prima zi...”, a declarat președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, potrivit Digi 24, care citează Novosti.

„Ați văzut în procedurile fără rost din instanță cât de mult au mințit procurorii (n.r.: referindu-se la avocații guvernului australian). Ei pur și simplu mint. Ei spun că sunt mai puțin de 50% persoane vaccinate în Serbia și oficial numărul este de 58%. Nu uitați că este mai mare decât în multe țări UE. Acela a fost un argument fără rost, însă asta e posibil într-un spectacol orwellian”, a acuzat Vucic.

Președintele sârb Vucic a punctat că sportivii australieni, care urmează să vină în Serbia în luna martie a acestui an, vor fi primiți mult mai bine decât a fost primit Djokovic în Australia. „Nu-i vom maltrata din cauza alegerilor”, a mai trimis Vucic o săgeată către guvernul australian.

„Le mulțumesc australienilor și sunt sigur că ei iubesc sârbii. Ei cred că l-au umilit pe Djokovic, însă ei s-au umilit singuri iar el se poate întoarce în țara lui și să se uite în ochii tuturor ținând capul sus”, a mai declarat Vucic.

Citeste si: Viza lui Novak Djokovic a fost anulată. Tenismenul ar urma să fie expulzat din Australia

Prima reacție a lui Novak Djokovic după ce a fost deportat din Australia: ”Sunt extrem de dezamăgit”

Novak Djokovic și-a exprimat dezamăgirea după ce a pierdut procesul contra deciziei de deportare a ministrului Imigrării, Alex Hawke.

”Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curții de a respinge cererea mea de revizuire judiciară a deciziei ministrului de a-mi anula viza, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia și nu pot participa la Australian Open!

Respect decizia Curții și voi coopera cu toate autoritățile în toate demersurile care vor urma pentru a pleca din această țară. Nu m-am simțit deloc confortabil să fiu în centrul atenției în ultimele săptămâni, dar sper că acum putem cu toții să ne concentrăm pe joc și pe turneul pe care îl iubesc.

Aș dori să le transmit toate gândurile mele bune celor care sunt implicați la Australian Open, jucătorilor, oficialilor turneului, celor din staff, voluntarilor.

În final, aș vrea să le mulțumesc celor din familia mea, fanilor mei, prietenilor, echipei mele, dar și celor din Serbia pentru felul și modul în care m-au susținut.

Toți ați fost o mare sursă de energie pentru mine”, a transmis Novak Djokovic la scurt timp după ce a pierdut procesul din Australia.

Djokovic a recunoscut, în timpul scandalului declanșat de sosirea lui în Australia, că a încălcat legislația sârbă, participând la un interviu pentru L'Equipe deși știa că fusese depistat pozitiv cu Covid 19.

"Nu am vrut să-i dezamăgesc pe jurnaliștii de la L'Equipe. Recunosc că ar fi trebuit să reprogramez acest interviu", a transmis Djokovic.

Citeste si: UPDATE! Novak Djokovic a fost expulzat din Australia, dupa ce a pierdut procesul împotriva guvernului australian. Ce a transmis tenismenul la scurt timp după decizia Curții

 

 

 

Citește-ne pe

Citește și:

Misterele celor mai spectaculoase peşteri din munţii Hunedoarei. Unde s-ar fi aflat comoara lui Decebal

UPDATE! Novak Djokovic a fost expulzat din Australia, dupa ce a pierdut procesul împotriva guvernului australian. Ce a transmis tenismenul la scurt timp după decizia Curții

Moştenitorul Samsung a obţinut o graţiere prezidenţială

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Viza lui Novak Djokovic a fost anulată. Tenismenul ar urma să fie expulzat din Australia

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies