Nimeni nu merita ASA CEVA! Iata cum traiesc sutele de pacienti de la Spitalul Balaceanca

Mai ceva ca intr-o temnita din epoca medievala. Asa traiesc sutele de pacienti de la Spitalul din Balaceanca.

Sunt bolnavi, dar  nimeni nu trebuie sa-i condamne la o asemenea suferinta. Acestea nu sunt imagini dintr-un film documentar despre tortura, nici vreo productie de la Hollywood.

Sunt imagini pe care le-am filmat ieri in spitalul de psihiatrie Balaceanca! Bolnavii sunt numai piele si os. Sunt peste 200 de oameni pentru care timpul nu doar ca s-a oprit in loc! Lupta cu boala si cu mizeria mai ceva decat in cea mai crunta perioada din istorie. Privesc printre gratiile ferestrelor, dar nu vad nimic... niciun viitor.

Cei mai multi dintre pacienti dorm pe saltele din care nu a mai ramas aproape nimic, in paturi de fier, roase de rugina. Saloanele sunt  pline de igrasie, iar de sub tencuiala crapata a pavilioanelor se vad caramizile putrede.

Atmosfera este apasatoare, asa cum nu le trebuie acestor oameni care au diverse forme de depresie. Este constient de riscurile la care ii supune pe bolnavi, dar fara bani nu poate face nimic, spune managerul spitalului.

Este o situatie din care conducerea spitalului nu stie cum va iesi, dar spera ca va primi mai multi bani, de la cei care administreaza institutia. De patru ani, Consiliul Judetean Ilfov e cel care trebuie sa ingrijeasca de bolnavi, dar se pare ca nu prea exista bani. Anul acesta, consilierii au alocat doar putin peste un milion de euro pentru reabilitarea unor cladiri de care nu s-a mai atins nimeni din, atentie, anul 1934.

Directorul spitalului este convins, insa, ca se va descurca. E la carma institutiei de mai bine de un an. Vine din mediul privat, unde totul mergea ca pe roate. Cand a intrat prima data in spital a avut un soc: "Prima impresie, daca va spun sincer, … ca si cum am fost intors cu 40 de ani. Am inceput sa reabilitam anumite sectii, am finalizat in acest moment pavilionul doi, tot ce inseamna interioare, care au fost igienizate, baile care s-au refacut, am inceput igienizarea corpului central, partial, nu am reusit sa finalizez. Poate banii nu vor veni tot odata, dar cu banii care vor fi pusi la dispozitia noastra putem incet, incet sa reabilitam cladirile", ne-a spun Razvan Turliu, managerul spitalului.

"Anul trecut am avut o discutie cu Ministerul Sanatatii in vederea transferarii bolnavilor din acel corp, corpul principal de cladire, ca sa facem o reparatie capitala, dar numai cu fonduri guvernamentale din cauza ca noi nu avem capacitatea sa alocam fonduri pentru o reparatie genarala. Ministerul ne-a comunicat ca nu are acei bani!”, ne-a zis Marian Petrache, presedintele Consiliului Judetean Ilfov.

Singura solutie ramane accesarea fondurilor europene. Daca va fi posibil. In caz contrar, presedintele Consiliului Judetean Ilvov recunoaste ca nu se vor schimba prea multe la Balaceanca, in urmatorii 4 sau chiar 5 ani. In timp ce oficialii cauta solutii, bolnavii sufera! Imediat ce treci de portile din metal, cu vopseaua scorojita, asemanatoare cu cele de la puscarie, te lovesti de bolnavii care umbla asemeni unor fantome.

Cand vad un vizitator il inconjoara si intind mana. Sistemul i-a transformat pe bolnavi in condamnati la foamete. Oficialii care ne conduc au considerat ca un pacient poate fi hranit, in fiecare zi, cu numai 10 lei. Vi se pare imposibil? Asta inseamna ca bucataresele de la spitalul Balaceanca fac minuni.
Femeile care  trebuie sa-i hraneasca pe bolnavi, indiferent de cati bani au, ne-au aratat meniul unei zile.

La pranz ciorba cu legume si varza, iar la cina orez si ceai. Dimineata, la pranz si seara, bolnavii merg si iau oalele cu mancare. Daca bucataresele se descurca, asistentelor le este aproape imposibil sa aiba grija de toti bolnavi. Sunt peste 80 de posturi vancante.

Virginia Barbu lucreaza de 33 de ani la spitalul Balaceanca. A trecut prin multe, a vazut multe si stie ce nevoi are un pacient cu afectiuni psihice: "Pacientul cu boli psihice sau pacientii din domeniul acesta, e plin de nevoie. Plin de nevoie in sensul ca anumiti pacienti necesita o ingrijire mai atenta. In conditiile acestea este nevoie ca acest pacient sa fie supravegheat de mai multe persoane".

Cu alte cuvinte, e nevoie de multi oameni. Insa, spitalul are acum putin peste 30 de angajati care, atunci cand toate paturile sunt ocupate, trebuie sa aiba grija de aproape 300 de bolnavi. "Personalul este absolut insuficient!(…)  Ei(n.r. pacientii) se bat intre ei! Nu judeca, nu judeca... Ar trebui, cand se bat, sa intre ei in ei, sa-i separe!", spune  medicul Marian Chiriac, Director.

Barbatul din imagini sustine ca in saloane este haos, tocmai din cauza ca nu sunt suficienti angajati. De cinci ani isi aduce sora la spitalul Balaceanca si de cinci ani conditiile sunt aceleasi, spune omul. L-am intrebat si pe manager despre presupusele batai: "Nu, lucrurile nu stau chiar asa, sa stiti! Chiar daca in tura respectiva exista poate un singur infirmier si un singur ingrijitor nu cred ca se va ajunge niciodata la bataie. Ca sunt neintelegeri din cauza unei tigari, asta e altceva!".

In Romania, in 2012, au fost diagnosticati si tratati aproape 300 de mii de pacienti cu afectiuni psihice. O statistica inexacta, spun organizatiile non guvernamentale, care sustin ca numarul bolnavilor nedeclarati e urias.

Pacientii cuprinsi in statistica oficiala sunt tratati in cele 44 de spitale de psihiatrie din tara. Sunt doua spitale specializate in Moldova, alte doua, in Bucuresti. Cele mai multe unitati sanitare de specialitate sunt in vestul tarii: Maramures, Salaj, Bihor.
##VIDEO105933##

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate