Muncă multă, pensii mici: România îmbătrânește în sărăcie

România intră într-o nouă etapă demografică în 2025: îmbătrânirea accelerată a populației aduce cu sine o criză socială ignorată de decenii.

Peste 5 milioane de români au peste 60 de ani, iar numărul lor este în creștere rapidă. În paralel, rata natalității continuă să scadă, iar exodul forței de muncă tinere în străinătate dezechilibrează și mai mult sistemul public de pensii. În acest context, România se îndreaptă către o spirală periculoasă în care tot mai puțini contribuabili trebuie să susțină tot mai mulți beneficiari, în timp ce fondurile disponibile sunt deja insuficiente.

Dar dincolo de cifrele reci, realitatea cotidiană a pensionarilor este una dureroasă. Mii de vârstnici trăiesc sub pragul sărăciei, iar sistemul de protecție socială nu reușește să le ofere nici măcar un trai decent. Mulți dintre cei care au muncit 35-40 de ani primesc astăzi pensii sub 2.000 de lei – bani care nu acoperă nici strictul necesar, mai ales în condițiile actualei inflații.

În loc să se bucure de liniștea unei vârste respectate, pensionarii români fac cozi la farmacii, economisesc la căldură și la mâncare, iar unii revin pe piața muncii, în munci informale,

din pură necesitate. Este acesta prețul unei vieți întregi de contribuții?

De ce sistemul de pensii este în pragul colapsului

Sistemul public de pensii din România funcționează pe principiul solidarității între generații: cei care muncesc plătesc contribuții care, în prezent, susțin pensiile celor retrași din activitate. Teoretic, acest model este sustenabil doar dacă există un raport favorabil între salariați și pensionari.

În 2025, acest raport s-a deteriorat dramatic: la 10 angajați activi revin aproximativ 8 pensionari, iar trendul continuă să se agraveze.

Această problemă este dublată de o productivitate economică slabă și de o fiscalitate ineficientă. Veniturile bugetare sunt scăzute raportat la PIB, iar contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale nu pot acoperi volumul necesar de plăți. Astfel, statul este nevoit, în fiecare an, să transfere fonduri din bugetul general pentru a acoperi deficitul de la pensii, afectând alte domenii esențiale precum educația sau infrastructura.

Reforma pensiilor, promisă și amânată în mod repetat, nu reușește să se concretizeze într-o direcție clară. Politicile contradictorii – de la majorări populiste fără acoperire la înghețări forțate dictate de FMI – au creat instabilitate și lipsă de încredere. În plus, sistemul este profund inechitabil: pensiile speciale, necorelate cu contribuțiile, consumă o parte semnificativă din buget, în timp ce milioane de oameni care au muncit în condiții grele trăiesc la limita subzistenței.

O altă cauză a crizei este neîncrederea populației tinere în sistem. Mulți români sub 35 de ani nu mai cred că vor primi o pensie decentă și aleg fie să contribuie minimal, fie să lucreze „la gri” sau în afara țării. Această erodare a încrederii reduce și mai mult baza de contribuții și alimentează cercul vicios al subfinanțării.

Soluțiile propuse până acum – creșterea vârstei de pensionare, trecerea la pilonii privați, digitalizarea sistemului – au rămas în stadiul de proiect.

Între timp, realitatea de zi cu zi a pensionarilor este ignorată. Facturile, medicamentele, alimentele și serviciile esențiale sunt mai scumpe ca oricând, iar pensia medie a rămas cu mult sub nivelul unei vieți decente.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Care este termenul în care trebuie să fie depuse actele, dar și când urmează să intre banii pe cardurile de nou-născuți? Ce trebuie să știe mamele

Viața nevăzută a pensionarului român: adaptare la sărăcie

Viața pensionarilor din România nu este doar despre pensii mici, ci despre o întreagă reconfigurare a existenței în jurul lipsei. Pensionarii au devenit maeștri ai economiei de subzistență. Cumpără alimente la reducere, gătesc rețete ieftine, amână achizițiile de haine sau electrocasnice și se bazează pe rețele informale de sprijin – vecini, rude, prieteni.

Pentru mulți, ziua începe cu verificarea promoțiilor în supermarketuri. Ore întregi sunt petrecute comparând prețuri, analizând etichete și calculând fiecare leu. O parte semnificativă a populației vârstnice consumă mai puține calorii decât ar trebui, nu din convingeri dietetice, ci din lipsă de bani. Medicamentele necesare lunar pentru bolile cronice – hipertensiune, diabet, reumatism – devin inaccesibile, forțând alegeri dureroase: mâncare sau tratament?

Problemele de locuire se agravează și ele. Multe persoane în vârstă locuiesc singure în apartamente vechi, nemodernizate, cu instalații defecte și costuri mari de întreținere. Pentru a face față cheltuielilor, unii își închiriază o cameră, alții se mută cu copii sau nepoți, iar cei fără familie se confruntă cu izolare cronică.

Accesul la servicii publice – sănătate, transport, administrație – este limitat de bariere logistice și birocratice. Un drum la spital presupune ore de așteptare, formulare complicate și costuri ascunse. Deplasarea în oraș devine un lux pentru cei cu mobilitate redusă și fără sprijin familial. În aceste condiții, mulți pensionari se retrag din viața socială, trăind în tăcere și cu un sentiment acut de abandon.

Pe plan psihologic, consecințele sunt grave. Sărăcia aduce cu sine anxietate, depresie și sentimentul de inutilitate. Într-o societate care valorizează productivitatea tinerilor și uită contribuțiile celor vârstnici, respectul pentru bătrânețe se pierde. Pensionarii nu doar că sunt săraci, dar sunt și invizibili.

În mediul rural, situația este și mai critică. Mulți vârstnici trăiesc din pensii agricole infime, în case fără apă curentă sau încălzire. Accesul la servicii medicale este practic inexistent în multe comune, iar distanțele față de orașe fac imposibilă rezolvarea problemelor urgente de sănătate sau alimentație.

Există, desigur, și cazuri fericite: pensionari cu copii înstăriți, cu economii din vreme, cu pensii speciale sau imobile de închiriat. Dar aceștia sunt minoritari. Majoritatea se află într-o luptă zilnică pentru demnitate, fără perspective de îmbunătățire.

Criza vârstnicilor din România nu este doar o problemă economică, ci una morală. Este o oglindă în care se reflectă deceniile de politici publice greșite și de lipsă de empatie instituțională. Atâta timp cât bătrânețea în România înseamnă izolare, lipsuri și umilință, întreaga societate este în derivă.

Citește și: Criza locuințelor lovește dur în 2025: De ce chiriașii sunt sacrificați

Citește și: Salariile stagnează, dar costurile urcă: România la limită

Citește și: Prețurile explodează în 2025: Ce nu îți spune nimeni despre inflația reală