Victor Iuşcenko susține faptul că Vladimir Putin nu mai este același om, și că oricine nu este de partea lui, chit că este civil sau om politic, va fi închis.
De ce se teme Vladimir Putin și de ce stă ascuns într-un buncăr
„Consider că Putin al anilor 2000 nu era acel Putin care construia politică militară. Mi se pare că Putin, pe care îl cunoaștem astăzi, este o creație a ultimilor 10-15 ani. Și dacă întrebăm direct – cine sunt nașii acestui Putin?
Aș răspunde că cea mai mare contribuție a avut-o politica din Vest, în special politica europeană din ultimii 15 ani. Deoarece acel desfrâu energetic, petrolier și al gazelor, propus de Putin Europei, a dus la faptul că practic foarte mulți politicieni europeni mari, după încheierea carierelor, treceau cu turma în serviciul lui Putin – Gazprom, Rosneft, diverse companii de tranzit, etc.
Cred că lumea din afară l-a răsfățat foarte mult. Toate acestea ne arată că pe Putin l-a schimbat acea virtute deformată, acea politică europeană care, de fapt, i-a pus pe cap acel nimb al sfințeniei și impunității. Și aceasta a dus ca regimul lui Putin din interior să devină autoritar, de necontrolat.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Nici o forță politică alternativă partidului lui Putin nu activează în Rusia. Toți politicienii stau la pușcărie. Dacă vorbim despre presa scrisă, toți cei care nu susțin poziția lui Putin sunt închiși”, a spus Victor Iuşcenko, potrivit capital.ro.
Victor Iuşcenko a mai explicat că cea mai mare frică a liderului rus este să moară, motiv pentru care stă ascuns și se ferește de potențialii trădători.
Citeste si: Cine sunt cele doua fiice ale lui Putin, puse pe lista de sanctiuni a SUA. „Sunt mandru de ele”
„Cel mai mult se teme de moartea sa. De aceea, cei pe care el îi omoară și pe care se specializează cel mai mult, armata lui și trupele lui de bețivi, sunt copiii, uciderea femeilor și persoanelor vârstnice. De aceea el se află în buncăr.
Niciodată nu-l veți vedea în jurul copiilor sau altor colective. Se teme de tot ce poate să-i provoace și indirect sfârșitul. Ucraina îi va aduce sfârșitul. De aceea stă în buncăr. Pentru mine el deja nu prezintă interes”, a declarat fostul președinte ucrainean.
Sursă: capital.ro