Monica Anghel, invitata lui Cosmin Cernat, în emisiunea ”Invitatul de 12”, de la Radio Impuls:

Author: Oana Picerea

Monica Anghel, invitata lui Cosmin Cernat

“Mi-am luat și permisul de remorcă. În momentul de față am permis pentru categoriile B, E și vreau să fac și C-ul. Vreau să car cai în remorcă!”

Monica Anghel, una dintre cele mai apreciate artiste din România a fost prezentă, duminica aceasta, față în față cu Cosmin Cernat la emisiunea “Invitatul de 12”, de la Radio Impuls; o frumoasă reîntâlnire după mulți ani a celor două vedete, de care s-au bucurat și fanii emisiunii.

Monica Anghel, invitata lui Cosmin Cernat

“De când eram copii, nici nu mai țin minte exact ce am făcut, pentru că, din fericire, am memorie selectivă! E ca atunci când mergi cu mașină…te uiți în oglinda retrovizoare? Prea puțin! Te uiți înainte!  😊”, i-a spus Monica Anghel lui Cosmin Cernat. 

Artista a oferit și o supriză ascultătorilor când a povestit despre faptul că este deținătoarea unui permis categoria E, pentru tractat remorca. Motivația a venit din faptul că, mare iubitoare de animale, își dorește să poată transporta și cai, dacă va fi cazul. Și mai interesant este modul în care își dorește să mixeze utilitatea remorcii cu cea a unei scene mobile, scenă care să îi perimită să cânte când și unde dorește.

  

Citeste si: Monica Anghel, monolog memorabil în serialul “Strada Speranței”, despre economia românească “Tu nu vezi ce se întâmplă în lumea asta?”

  “Acum mai bine de doi ani, înainte să înceapă nebunia cu virusul, mi-am luat și permisul de remorcă. În momentul de față am permis pentru categoriile B, E și vreau să fac și C-ul. Vreau să car cai în remorcă! De fapt, vreau două camioane! Asta este vizul meu: să am un <cap> de camion, și să am în spate un container, pe care să am montată o scenă, cu sonorizare, și

tot ce mai trebuie, să pot merge oriunde, și unde vreau să deschid camionul, să fac scenă și să încep să cânt”,  a dezvăluit artista.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Monica Anghel, care în prezent interpretează rolul personajului Mia Teodorescu în serialul de comedie urbană “Strada Speranței”, difuzat sâmbătă și duminică de la ora 20:00, la Kanal D,  a dezvăluit publicului secretul reușitei proiectului de televiziune în care este implicată în prezent.

“Chiar suntem o echipa extraordinară, de la doamna care ne așteaptă dimineața, la filmări, cu cafea și sandwish-uri, până la Toni Grecu, care a scris scenariul! (…) Produsul iese bine datorită întregii echipe! Uitați-vă la serial pentru că este haios, iar râsul este cea mai bună terapie! Fără r â s, nu putem să funcționăm, eu una, n-aș putea.”  a spus actrița.

Citeste si: Monica Anghel este „Madam Goagăl” în „Strada Speranței”; ce spune actrița despre personajul pe care îl interpretează în serialul care începe pe 7 mai, la Kanal D