Adolescenta, aflată într-o excursie școlară alături de colegii de liceu și cadrele didactice, trebuia să se întoarcă în București cu unul dintre trenurile implicate în coliziune.
Fiica Iuliei Albu, la un pas de tragedia din Constanța
Destinul a intervenit într-un mod neașteptat pentru Mikaela: un bagaj prea greu a întârziat-o suficient cât să nu urce în trenul cu pricina. Astfel, fata a rămas printre ultimii pe peron și a evitat astfel momentul critic al impactului. Conform Iuliei Albu, tânăra a fost profund marcată de cele întâmplate, dar este în afara oricărui pericol.
„Este absolut îngrozitor ce s-a întâmplat, este ridicol să se întâmple aşa ceva în 2025. Ca mamă sunt profund îngrijorată atât pentru Mikala care este în stare de şoc, cât şi pentru ceilalţi copii care au suferit lovituri destul de puternice.
A fost un accident grav, norocul Mikaelei a fost că avea un bagaj foarte greu şi a rămas printre ultimii copii care urmau să urce.
Citește și: Ion Iliescu, în continuare în stare gravă. Funcția respiratorie a fostului președinte este afectată
Cum s-a petrecut accidentul din gara Constanța
Accidentul s-a petrecut în momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, fiind lovit de garnitura IR 1688, care executa o manevră de regarare pe aceeași linie. În urma ciocnirii, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, iar 24 de persoane au fost evaluate medical la fața locului. Dintre acestea, 7 au necesitat transportul la spital.
Ambele trenuri, aparținând operatorului CFR Călători, au fost retrase din circulație pentru verificări tehnice amănunțite.
Ancheta este în desfășurare pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului.