Vești bune de la Ministerul Muncii! Alocația lunară pentru acești copii a fost majorată. Cine va primi mai mulți bani în 2023

Autor: Sara Andreescu
Actualizat: 16 mar 2023, 19:42

Alocația lunară a fost majorată la 1.081 de lei

Sursa: Kanal D colaj

Alocația lunară de plasament crește de la 950 lei la 1.081 lei ca urmare a majorării Indicatorul Social de Referință (ISR), se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Muncii.

Majorare alocații 2023. Alocația lunară de plasament și toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) cresc de la 1 martie 2023, ca urmare a majorării cu 13,8% a acestui indicator. Astfel, valoarea ISR creşte de la 525,5 lei, în anul 2022, la 598 lei, anul acesta.

Citește și: Tichete de creșă 2023: Cine sunt românii care primesc 600 de lei pe lună începând din aprilie?

Creștere alocație de plasament în 2023 

Alocația lunară de plasament crește de la 950 lei la 1.081 lei și de la 1.425 lei pentru copilul cu handicap la 1.622 lei, pentru 34.315 de persoane. La aceasta se adaugă și indemnizația de sprijin, care crește de la 420 lei la 479 lei, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale la data de 1 martie 2023. 

Indicele social de referință (ISR) se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuala a inflației din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Național de Statistica (INS). 

Astfel, fiecare copil pentru care s-a stabilit plasarea la o familie, la o persoană, sau la un asistent material va primi o alocație lunară în valoare de 1.081 de lei începând din luna martie 2023. 

Alocația de plasament este acordată, conform legii, pentru fiecare copil care a fost preluat în plasament de o familie, sau de o singură persoană, ori asistent material, ”într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela”. 

Citește și: Tichete educaționale 2023: Când primesc elevii ajutorul financiar în valoare de 500 de lei? Data anunțată de Ministrul Marcel Boloș

Cine beneficiază de alocație lunară de plasament majorată în 2023

În ceea ce privește beneficiarii alocației lunare de plasament, care a fost majorată la 1.081 de lei de la 1 martie 2023, alocația este încasată de asistentul maternal, de reprezentantul familiei, sau de tutorele legal care a luat în plasament copilul. 

„Suma se plătește persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui și este destinată asigurării de hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/ manuale, jucării, sprijin pentru integrare socială, transport, condiții adecvate de locuit

și pentru a acoperi cheltuieli de întreținere – încălzire, apă caldă, energie electrică”, se arată în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Vouchere Sociale 2023: Când intră pe card banii pentru tranșa a doua? Veste bună înainte de Paște

Copiii care beneficiază de măsurile de protecție socială în România

Potrivit legii, categoriile de copii care beneficiază de măsurile de protecție socială sunt următoarele: 

- copilul ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, care beneficiază de consiliere judiciară dacă aceștia nu pot exercita, potrivit legii, autoritatea părintească, sau de tutelă specială, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela; 

- copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților din motive neimputabile acestora;

- copilul abuzat sau neglijat;

- copilul găsit sau copilul părăsit în unități sanitare; 

Măsurile de protecție specială a copilului sunt

a) plasamentul; 

b) plasamentul în regim de urgență;

c) supravegherea specializată.

 

 

 

Taguri:

Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.