Meghan Markle revine pe micile ecrane! Ducesa de Sussex va avea propriul show pe Netflix

Author: Diana Ghita

Meghan Markle va avea propria ei emisiune 

Sursa: Instagram Meghan Markle

După șapte ani în care nu a mai activat în domeniul cinematografiei, celebra Meghan Markle revine în lumina reflectoarelor, însă, de data aceasta, soția Prințului Harry va fi în centrul unui show axat pe lifestile.

Meghan Markle revine pe micul ecran cu o nouă emisiune. Aceasta anunță o incursiune plină de bucurie în lumea gătitului, grădinăritului, divertismentului și prieteniei. După o absență de șapte ani de la serialul „Suits”, Ducesa de Sussex pregătește terenul pentru revenirea în lumea showbiz-ului. De asemenea, Prințul Harry  are, și el, perspective similare.

Ce subiecte va aduce în prim-plan show-ul lui Meghan Markle

Reprezentanții ducesei au confirmat, prin intermediul unui comunicat, pentru Vogue că are în prezent, în producție, o nouă emisiune cu Netflix. Deși titlul încă nu a fost dezvăluit, se știe că acest proiect va aduce în prim-plan pasiunile care aduc oamenii împreună. De la gătitul delicios, la grădinăritul relaxant și momentele de distracție alături de prieteni, emisiunea promite să fie un refugiu de la agitația zilnică.

Regizat de Michael Steed, cunoscut pentru munca lui la serialul premiat cu Emmy, „Anthony Bourdain: Parts Unknown”, noua producție promite să aducă o perspectivă proaspătă și captivantă asupra subiectelor abordate.

Citește și: Prințul Harry și Meghan Markle le-au schimbat numele celor doi copii. Cum îi cheamă acum pe Archie și pe Lilibet

Această nouă aventură vine la scurt timp după ce Meghan Markle a anunțat lansarea companiei „American Riviera Orchard”, care pare să fie parte a unei strategii mai ample de a construi un imperiu al stilului de viață.

Din veselă și cărți de bucate până la delicii comestibile precum jeleuri, marmelade și conserve de fructe, eforturile sale se îndreaptă către construirea unei prezențe puternice în industria lifestyle-ului.

Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta

Prințul Harry va avea, și el, propria emisiune

Meghan Markle nu este singură în acest demers, deoarece Prințul Harry va fi, și el, prezent pe platforma Netflix cu o emisiune non-ficțiune despre Campionatul US Open Polo din Wellington, Florida.

Proiectul va dezvălui pasiunea și dedicarea sportivilor și, de asemenea, va aduce în lumina reflectoarelor povestea din spatele acestui sport fascinant.

„Cunoscut, în primul rând, pentru scena sa estetică și socială, serialul se va focusa asupra seriozității și pasiunii sportului, captând jucători și tot ce este necesar pentru a concura la cel mai înalt nivel”, se arată mai arată în comunicat.

Citește și: Ce se întâmplă cu Meghan Markle și Harry, după diagnosticul lui Kate Middleton! Anunțul a fost făcut înainte de întoarcerea cuplului în Anglia

Cu aceste proiecte, Meghan Markle și Prințul Harry își reafirmă angajamentul față de contractul lor cu Netflix, semnat în 2020. Această inițiativă continuă să își definească propriile lor identități și să demonstreze că sunt pregătiți să cucerească industria divertismentului cu creații originale și captivante.