Guvernul României schimbă regulile în ceea ce privește asigurarea de sănătate pentru părinții care se află în concediu de creștere a copilului. Astfel, începând din acest an, mamele vor fi obligate să plătească CASS, la fel ca pensionarii care au venituri mai mari de 3.000 de lei. Totuși, cum urmează să fie plătită asigurarea de sănătate de către contribuabili?
Cum urmează să fie plătit CASS-ul
Premierul României, Ilie Bolojan, a anunțat, luni, că își asumă pe deplin măsurile aduse pentru stabilizarea bugetului național.
Astfel, una dintre cele mai importante modificări apărute este faptul că CASS urmează să fie reținut direct la sursă, în cazul mai multor categorii, cum ar fi persoanele aflate în concediu de creștere a copilului, șomerii, dar și a celor care beneficiază de ajutor social.
Această măsură a fost publicată în forma finală a documentului fiscal, potrivit informațiilor furnizate de HotNews, și prevede modificarea articolului 224 din Codul Fiscal, prin introducerea a două noi alineate care cuprind:
”(1^4) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia, prin reținere la sursă, în condițiile Legii nr.227/2015, cu modificările și completările ulterioare:
- a) persoanele fizice aflate în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, în concediu pentru creșterea copilului potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare;”
Până de curând, pentru anumite categorii, contribuția CASS-ului era acoperită de către statul român, dar odată cu noile măsuri, banii urmează să fie reținuți automat la sursă, ceea ce înseamnă că beneficiarii urmează să primească o sumă mai mică
de bani pe card.În prezent, doar 6,3 milioane de români plătesc asigurarea de sănătate, iar numărul celor care beneficiază de pe urma acesteia ajunge la 16, 5 milioane de persoane.
Conform premierului Ilie Bolojan, mamele aflate în concediu maternal, ar urma să plătească către CASS o sumă redusă raportată la beneficiile pe care sistemul medical îl oferă acestora.
Spre exemplu, dacă un părinte aflat în concediu de creștere a copilului primește lunar o indemnizație de 4.000
de lei, după aplicarea CASS de 10%, acesta va încasa doar 3.600 de lei. Diferența de 400 de lei va merge direct către bugetul de sănătate, asigurând astfel continuitatea calității de asigurat medical.Cine ar urma să fie afectat de plata CASS?
Conform noilor reglementări, cei care vor avea CASS reținut direct la sursă ar urma să fie părinții aflați în concediul de creștere al copilului, persoanele aflate în concediu de acomodare (în cazul părinților care adoptă un copil), șomerii și persoanele care vor beneficia de ajutor social.
Mai exact, instituțiile care plătesc indemnizațiile vor calcula și vor reține automat contribuția CASS de 10% înainte de a transfera banii către beneficiari.
Citește și: Lovitură pentru românii cu peste 3000 de lei. Guvernul vrea să introducă CASS de la 1 august 2025
În ciuda implementării acestor măsuri, mamele care se află în concediu pentru creștea copiilor vor rămâne asigurate în sistemul de sănătate, fără să fie nevoite să facă alte demersuri suplimentare.
Astfel, părinții aflați în concediu de creștere a copilului vor rămâne asigurați medical, însă vor încasa sume mai mici, din cauza reținerii CASS de 10% direct din indemnizație. Măsura se aplică și șomerilor, precum și beneficiarilor de ajutor social. Guvernul României justifică aceste modificări prin necesitatea echilibrării bugetului de sănătate.