Pensionarii care au decis ca plata pensiei să fie realizată prin virament bancar trebuie să mai aștepte câteva zile pentru a se bucura de pensia pentru luna iunie 2025. Cu toate acestea, pensionarii își doresc să știe care este ora la care pensiile vor fi virate pe card, astfel încât să poată merge la bancă pentru a retrage sumele de bani.
La ce oră vor fi virate pensiile pe card în luna iunie 2025
Aproximativ 2,5 milioane de pensionari din România au decis să primească pensiile prin virament bancar, iar următoarele două zile sunt așteptate cu nerăbdare de aceștia. Calendarul oficial arată că plata pensiei pe card se realizează pe data de 12 a lunii, cel târziu data de 13 a fiecărei luni. Aceste zile pot fi decalate dacă pică în zile nelucrătoare, însă în luna iunie nu este cazul. În luna iunie 2025, ziua de 12 pică joia, iar cea de 13 pică într-o zi de vineri, astfel pensiile vor fi virate pe card fără întârzieri.
Citește și: Calendarul plății pensiilor pentru luna iunie 2025: Ce trebuie să știe pensionarii
Pensionarii din România vor primi pensiile pe card la data de 12, cel târziu 13 a lunii iunie, însă viramentul bancar se poate realiza la ore diferite, în funcție de banca aleasă de fiecare pensionar. CEC Bank face viramentele bancare în prima parte a zilei, în timp ce Banca Transilvania, BCR, BRD și Raiffeisen Bank procesează plățile în a doua jumătate a zilei, după ora 14:00.
Există situații în care procesarea plăților să fie realizată la ora 18:00, astfel banii vor ajunge în cont în dimineața următoare, newsweek.ro.Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Începutul lunii iulie aduce vești bune pentru unele persoane! Vor beneficia de un nou ajutor financiar
Există și o categorie de pensionari care va primi pensiile pe card la data de 20 iunie 2025. Este vorba despre pensionarii care primesc banii în diaspora. Acești pensionari primesc pensia la data de 20 iunie, prin Citibank.
Poșta Română continuă distribuirea pensiilor
Casa Națională de Pensii Publice a stabilit un calendar strict pentru distribuirea pensiilor prin mandat poștal. Poșta Română va distribui pensiile pensionarilor în intervalul 3- 15 iunie 2025, interval de livrare este respectat la nivel național.
Chiar dacă distribuirea pensiilor se finalizează la data de 15 iunie 2025, această zi pică într-o zi nelucrătoare, asemenea zilei de 14 iunie. Cel mai probabil, sumele de bani vor ajunge la toți pensionarii până pe 13 iunie 2025.
„Plata pensiilor prin Poștă se face conform convenției încheiate între Casa de Pensii și Poșta Română. Chiar dacă pensionarii ar prefera să primească toți banii în aceeași zi, acest lucru nu este posibil, pentru că poștașii urmează un calendar de distribuție, ei nu pot ajunge la toate adresele într-o singură zi”, a precizat șefa CJP Iași pentru ziaruldeiasi.ro.