Povestea emoționantă a câștigătorilor primei ediții a emisiunii „Hai că poți!”. Cristi și Larisa au trebuit să crească singuri un copil, la doar 18 ani

Autor: Diana Ghita

Cristi și Larisa, câștigătorii ediției de sâmbătă, 28 septembrie, a emisiunii „Hai că poți!”, au împărtășit cu publicul povestea lor de viață, care este una de-a dreptul emoționantă.

Prima ediție a emisiunii „Hai că poți!” a fost una de senzație. După ce carismaticul prezentator, Octavian Strunilă, și concurenții emisiunii i-au ținut în priză pe telespectatori, a urmat un moment cu adevărat înduioșător: Cristi și Larisa au dezvăluit emoționanta poveste din spatele cuplului lor.

Care este povestea de viață a lui Cristi și a Larisei de la „Hai că poți!”

Câștigătorii serii au împărtășit experiența lor de viață la îndemnul lui Octavian Strunilă, care a vrut ca publicul să ia un exemplu din trecutul celor doi.

Cristi a mărturisit că el și Larisa au avut grijă de fratele lui mai mic încă de la vârsta de 18 ani. Cei doi au fost nevoiți să facă acest lucru, întrucât părinții lui Cristi i-au părăsit pe el și pe fratele său chiar când concurentul trebuia să își sărbătorească majoratul.

„Pe 29 iunie, chiar de majoratul meu, părinții mei s-au despărțit, adică au avut o ceartă acolo, eu îmi așteptam invitații să vină la mine și am fost nevoit să anulez tot. Din ziua aia, mama a plecat de acasă, la fel și tata, și am rămas noi: eu, Larisa și fratele meu. N-am avut încotro, a trebuit să mergem înainte”,  a povestit Cristi.

Citește și: Larisa și Cristi au câștigat aseară premiul de 25.000 de lei! „Hai că poți!", un rollercoaster al distracției, cu probe trăsnite, emoții uriașe și o finală pe muchie de cuțit

Citește și: Maestrul Nicolae Botgros a oferit noi declarații cu privire la starea de sănătate a nepotului său, Cristian! Cum se simte în prezent fiul foștilor soți Adriana Ochișanu și Corneliu Botgros?

Citește si: Apariție neașteptată la înmormântarea Ioanei Popescu! Un bărbat apropiat din trecutul jurnalistei a venit să-și ia rămas-bun și a lăsat pe toată lumea fără cuvinte| EXCLUSIV

Larisa a făcut mărturisiri înduioșătoare la „Hai că poți!”

Întrebat de către gazda emisiunii dacă Larisa l-a ajutat mult în creșterea fratelui său mai mic, Cristi a recunoscut că ea a fost pilonul principal în acest proces: „ Foarte mult, adică, în mare parte, ea”.

Cuvintele lui Cristi au emoționat-o pe Larisa, care, la rândul ei, a recunoscut că această experiență i-a maturizat într-o mare măsură: „M-am emoționat! Chiar ăsta e adevărul.

Noi abia împlinisem 18 ani când am rămas cu fratele lui mai mic în grijă și pot să zic că, într-un fel și într-o oarecare măsură, chiar ne-a maturizat mult treaba asta. Eu îi mulțumesc Lui Dumnezeu că am trecut și prin experiența asta”.

Citește și: Andreea Mantea, cu fixativul în mână și emoțiile la maximum, la proba „Hai că poți!”

Octavian Strunilă a concluzionat, și el, că cei doi tineri au făcut un lucru pe care nu multă lume reușește să-l facă, mai ales la o vârstă atât de fragedă: „E un lucru foarte matur.(...) Meritați să împărtășim asta și cu cei de acasă, pentru că este un exemplu, chiar este un exemplu”.