Kingăi i s-au aprins din nou călcâiele după Radu! Concurenta își iese din minți când observă că acesta se lasă influențat de băieții din casă: ”Mă enervez mai tare și mi-e rău” Cum a reacționat Radu după destăinuirile pe care le-a făcut Kinga

,

După ce Kinga și Radu au ajuns la un numitor comun, iar relația lor de prietenie s-a îmbunătățit, se pare că blondina traversează din nou o perioadă critică.

Kinga pare că s-a aprins din nou după Radu, concurentul cu care a avut o conexiune din primul moment în care a intrat în ”Casa Iubirii” și alături de care se vedea până la sfârșitul competiției, însă lucrurile nu au funcționat între ei așa cum au sperat și relația lor s-a degradat treptat până când nu și-au mai vorbit deloc. După eliminarea Xeniei din competiție, concurenta cu care Radu a avut o relație de scurtă durată, cei doi au revenit la gânduri mai bune și par că vor să-și mai dea o șansă.

Kinga vrea să discute în privat cu Radu, departe de concurenții din ”Casa Iubirii”

Kinga traversează din nou o perioadă dificilă, asemănătoare cu cea în care a decis să pună punct cunoașterii cu Radu. Tânăra a ajuns într-o situație deplorabilă, iar oful ei cel mai mare este că Radu nu o înțelege și se lasă influențat de băieți, motiv pentru care vrea să discute cu el departe colegii lui.

Concurentei i s-a făcut rău în ”Casa Iubirii” și a părăsit platoul, fiind foarte afectată de tot ce se întâmplă.

Citeste si: Alin a spart gheața și a sărutat-o pe Bianca! Sărutul pasional și atingerile tandre din camera roșie au dat curs discuțiilor răutăcioase în Casa Iubirii. Concurenții pun deja relația lor la îndoială: ”Ca pumnul în ochi”

”Nu sunt înțeleasă de Radu...sunt nervoasă și îmi e frică să nu sparg iar vreun pahar...Îmi vine să sparg tot pe aici”, a spus Kinga, printre lacrimi.

Aceasta se oftică pentru că Radu s-a supărat pe ea pentru că, cu o zi în urmă, a refuzat să meargă cu el la date în afara casei. Kinga susține că motivul ei este plauzibil și el nu ar fi trebuit să se supere. Tânăra susține că prietena ei, Xenia, concurenta care a format un cuplu cu Radu, abia a plecat din casă și nu putea să facă un asemenea lucru, ci vrea să mai aștepte un pic.

Radu i-a spus că este alături de ea și a văzut că este supărata pentru că a plecat Xenia. Acesta a mai dezvăluit că nu este supărat, ci doar și-a dorit un date cu ea în care să poată vorbi deschis.

Kinga a refuzat date-ul pentru că se teme de un sărut și nu vrea să repete experiența pe care a trăit-o cu Nicolas. 

Citeste si: Kinga, lacrimi amare pentru Radu! „Mi-e rău si mi-e ciudă” Concurenta se va simți rău și va părăsi platoul emisiunii în lacrimi! Aflați cum va reacționa Radu, vineri, 30 septembrie, de la ora 10:00 și 16:30, la Kanal D!

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Alin a spart gheața și a sărutat-o pe Bianca! Sărutul pasional și atingerile tandre din camera roșie au dat curs discuțiilor răutăcioase în Casa Iubirii. Concurenții pun deja...

Sondaj CURS - Românii nu văd o alternativă: PSD și PNL, 'condamnate' să rămână împreună

Alin a spart gheața și a sărutat-o pe Bianca! Sărutul pasional și atingerile tandre din camera roșie au dat curs discuțiilor răutăcioase în Casa Iubirii. Concurenții pun deja...

Kinga, lacrimi amare pentru Radu! „Mi-e rău si mi-e ciudă” Concurenta se va simți rău și va părăsi platoul emisiunii în lacrimi! Aflați cum va reacționa Radu, vineri, 30...

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies