Irina are dreptul să trăiască!

Doamnelor şi domnilor, aici la Iaşi, am aflat o poveste înfiorătoare. Ce preţ are viaţa unei tinere mame?

V-am prezentat în urmă cu câteva zile dramă unei femei, de doar 32 de ani. A aflat întâmplător că e bolnavă de leucemie. De atunci, lacrimile nu s-au mai uscat de pe obrajii ei. Doar 10 000 de lei o despart pe mamă de şansa la viaţă. Pentru Irina Cosma viaţa s-a transformat într-un coşmar fără sfîrşit la 32 de ani. Acum 6 luni, la un control de rutină, a aflat că are leucemie limfoblastica acută. Durerile insuportabile sunt nimic pentru Irina. Nici nu cricneste. Nu poate sta însă, fără să verse lacrimi amare cînd se gîndeşte la viitorul copiilor ei. Va şi nevoită să îi părăsească pentru totdeauna dacă nu va reuşi să strîngă banii pentru transplantul salvator de măduva. Impresionaţi de drama acestei familii, sătenii din Păun au hotărât să facă tot ce le stă în putinţă să dea o mână de ajutor. Irina, copiii şi soţul vă cer disperaţi ajutorul. Orice sumă de bani înseamnă un pas spre vindecare. Oamenii care au văzut cazul Irinei au făcut tot ce le-a stat în putinţă să o ajute a€“ până acum, în total, s-au strâns 6000 de lei. În semn de mulţumire, tânăra mamă a venit împreună cu copiii şi soţul său la studioul mobil al ştirilor Kanal D, aflat în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi. Pentru copiii, să-şi vadă mama în suferinţă este încercarea vieţii. La doar 11 ani, Alin vede cum mama sa se stinge pe zi ce trece şi se simte neputincios că nu o poate ajuta. Irina Cosma este programată pentru operaţie pe 23 august. Mai are doar 13 zile.A  Irina ne cere disperată ajutorul. Orice sumă, oricît de mică îi va oferi acestei mame disperate o şansă la viaţă. COSMA IRINA CONT BRD (LEI): RO66BRDE240SV1147442400

 

Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setări confidențialitate