Ministrul Educației i-a îndemnat pe părinți să îi ducă pe copiii la școală luni, 8 septembrie, însă numeroase școli și licee din Capitală și din țară au decis să anuleze festivitățile oficiale, după apelul sindicatelor la boicot, transmite Digi24.
Când vor reveni elevii în bănci
A mai rămas doar o zi până când elevii ar trebui să revină în bănci. Cu toate acestea, anul școlar 2025-2026 începe cu multe incertitudini și tensiuni. Ceea ce părea la început o acțiune punctuală a unor cadre didactice s-a transformat rapid într-un boicot la nivel național.
Mai multe licee din București, dar și alte orașe, au anunțat că nu vor mai susține festivitățile oficiale.
Măsurile de austeritate din Educație au stârnit revoltă printre profesori. Andrei Bodea, directorul Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”, a respins ideea că profesorii ar fi „puturoși” și a explicat că nemulțumirile vizează creșterea numărului de ore și introducerea unor opționale apărute peste noapte, care necesită pregătire suplimentară.
„Eu pot să vă spun ce se întâmplă de marți la Caragiale.
S-a răspândit ideea că profesorii sunt niște puturoși și vai ce puturoși sunt și vai de mine se vaită pentru două ore în plus. Este vorba de aceste două ore în plus. Este vorba de niște opționale care au apărut peste noapte pentru care oamenii trebuie să se pregătească, este vorba în paralel de numărul de elevi la clasă care atrage după sine niște modificări. Este vorba despre ce înseamnă școala.
Școala nu are lacăt. Sindicatele care ne conduc nu trebuiau să împingă lucrurile până în punctul în care cuțitul să ajungă la os și iată că sunt afectați în egală măsură și deja s-au antagonizat profesorii, cu elevii și părinții”, a declarat Andreia Bodea pentru Digi24.
Mesaje contradictorii pentru părinți și elevi
Situația a devenit confuză și pentru părinți. Dacă ministrul Educației îi îndemna, în urmă cu câteva zile, să își trimită copiii la școală chiar dacă nu vor exista ceremonii de deschidere, mai multe colegii au transmis mesaje oficiale prin care recomandau părinților să aducă elevii la școală abia marți, pe 9 septembrie.
Boicotul sindicatelor lasă milioane de elevi și părinți în incertitudine și chiar fără activități în primele zile de școală.