Greșeala care i-a adus sfârșitul lui Erik, băiatul mort în accidentul din Bistrița. Ce au găsit polițiștii în mașina în care mai erau 7 tineri

Autor: Silvia Cirstea

Erik Ștefoi, băiatul mort în accidentul din Bistrița 

Sursa: Facebook

Noi detalii ies la iveală în cazul accidentului cumplit din Bistrița, unde un tânăr și-a pierdut viața și alți 7 au fost răniți. Ce greșeală a făcut Erik și ce au găsit polițiștii în mașină!

Noi informații ies la iveală în cazul accidentului cumplit din Bistrița, unde un tânăr și-a pierdut viața și alți 7 au fost răniți grav. Reamintim că tragedia s-a petrecut în urmă cu o zi, pe un drum forestier, după ce adolescentul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. Iată greșeala care i-a adus lui Erik sfârșitul și ce au găsit polițiștii în mașină!

Greșeala care i-a adus sfârșitul lui Erik, băiatul mort în accidentul din Bistrița

Erik Ștefoi, elevul care a provocat accidentul grav din Bistrița-Năsud, avea 16 ani și învăța la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița. Băiatul era cunoscut drept un elev cuminte și un tânăr cu suflet bun, însă cu toate acestea el a sfârșit după ce a luat mașina părinților pe ascuns și a gonit în grabă pe un drum forestier. Reamintim că accidentul cumplit s-a petrecut în urmă cu o zi, iar în mașina condusă de Erik se mai aflau 7 tineri, prieteni ai adolescentului.

Băiatul ar fi profitat de faptul că părinții săi erau în drum spre Spania și ar fi luat autoturismul fără să le spună. Ulterior, acesta și-a invitat prietenii la o plimbare, însă fără să se gândească la ce ar putea să se întâmple. Astfel, pe un drum forestier din comuna Cetate, județul Bistrița-Năsăud, adolescentul a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat în șanțul de pe marginea străzii și s-a răsturnat.

În urma impactului, elevul a murit pe loc, iar ceilalți 7 tineri au fost răniți grav.

Potrivit stirileprotv.ro, Erik deținea permisul de conducere categoria B1, după ce părinții săi au fost de acord să îl obțină de la vârsta de 16 ani. Cu toate acestea, documentul îi dădea dreptul să conducă doar vehicule cu 3 sau 4 roți, echipate cu motoare mici, de cel mult 20 de cai putere.

El, în schimb, a luat mașina puternică a familiei și a pornit cu ea pe un drum forestier asfaltat, aceasta fiind greșeala care l-a costat propria viață, având în vedere că nu avea voie să se urce la volanul unui autoturism cu motor mai mare.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”

„Un tânăr care a obținut o categorie de permis categoria B1 poate fi tentat să încerce un vehicul mai mare, crezând că seamănă condusul între ele, dar diferența este foarte mare. Să te duci de la un vehicul limitat la 51 de kilometri pe oră, un vehicul ușor, care frânează și accelerează mult mai controlabil, la un vehicul de două ori mai greu, nu este pregătit în urma experienței pe care o are să controleze la viteze mai mari și pot foarte ușor pierde controlul.”

, a precizat Andrei Potra, expert în conducere defensivă, conform sursei citate mai sus.

Citește și: Un adolescent de 16 ani a murit într-un accident teribil după ce a furat mașina părinților! Mai mulți tineri se află în stare gravă

Ce au găsit polițiștii în mașina condusă de Erik

Conform informațiilor apărute, părinții lui Erik au o firmă de transport internațional, iar mama lui este candidat la apropiatele alegeri locale. În mașina condusă de adolescent au fost găsite mai multe pliante și afișe ale unui partid politic, astfel că polițiștii verifică dacă adolescenții erau implicați în vreo acțiune de campanie. Totodată, polițiștii fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru a stabili exact toate cauzele care au dus la tragedie.

În urma impactului violent, două dintre fetele rănite, amândouă de 17 ani, sunt în stare gravă și au fost transferate de urgență în spitale din Cluj-Napoca și Timișoara. Prietenii și apropiații adolescentelor s-au strâns marți seară în fața unităților medicale pentru a le fi alături. Totodată, colegii și prietenii lui Erik sunt în stare de șoc și nu își pot reveni după tragedia care a avut loc. Deși gestul adolescentului a fost foarte criticat, apropiații acestuia spun că era un băiat foarte liniștit și cu un suflet mare.

„Era un suflet foarte pur și nu făcea rău nimănui. O pierdere foarte mare pentru toți”, a declarat una dintre colegele lui Erik, potrivit observatornews.ro.

 


Ezgi Mola, actrița care dă viață personajului Safiye în serialul “Vinovați de iubire” s-a căsătorit cu alesul inimii sale anul trecut! Iată imagini de senzație de la fericitul eveniment!