Firat Tanış se numără printre cei mai apreciați actori ai Turciei. În cele peste două decenii de activitate pe platourile de filmare, acesta a jucat în multe seriale și filme de succes, care i-au adus reușite uriașe în carieră și l-au propulsat rapid în rândul celor mai titrați actori. Unul dintre cele mai recente roluri jucate este cel din serialul Aziz, în care a dat viață personajului Pierre.
Firat Tanış, care a jucat rolul Pierre în producția Aziz, apariție de senzație alături de noua sa iubită
Publicul din România l-a cunoscut pe actorul Firat Tanış încă din anul 2018, când a jucat în serialul Mireasa din Istanbul, în care a interpretat rolul Adem Boran, iar anul acesta a revenit la Kanal D, în producția Aziz, în care a jucat rolul negativ Pierre, care de asemenea i-a adus un succes răsunător
Dincolo de cariera strălucită și de multele reușite profesionale, Firat Tanış nu a avut parte de același succes și în viața personală, deoarece a trecut printr-un divorț dureros, în urmă cu trei ani, când s-a despărțit de fosta lui soție.
Firat Tanış, evoluție spectaculoasă în domeniul actoriei
Născut în anul 1975, în Istanbul, Firat Tanış a crescut într-o familie modestă, în sânul căreia, el și frații săi au primit o educație de seama, în spirit conservator. După absolvirea liceului, ambițiosul Firat a fost admis la Facultatea de Teatru, din cadrul Universității de Stat din Istanbul, pe care a încheiat-o în anul 1995, când a debutat pe scenă Teatrului de Stat din orașul lui natal.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Firat Tanış a debutat în anul 2001, pe platourile de filmare ale serialului Yeditepe İstanbul, care i-a deschis calea spre noi oportunități și spre cariera strălucită de astăzi și a continuat să joace în multe proiecte importante, care i-au adus mari succese și notorietate pe plan internațional.