Fenomenul a fost surprins de turiști în diferite videoclipuri, care au ajuns virale. Cum explică specialiștii?
Citește și: Marea Neagră face încă o victimă! Un bărbat a murit la 2 Mai, după ce a căzut de pe placa pentru surfing
Fenomen straniu pe litoralul românesc
Un alt fenomen bizar a fost surprins pe litoralul Mării Negre, la aproximativ o lună de la invazia gărgărițelor.
Încă de la primele ore ale dimineții, țărmul Mării Negre a fost învăluit de o ceață densă, iar vizibilitatea a fost extrem de scăzută, local sub 200 de metri și izolat, sub 50 metri.
Pe rețelele sociale, oamenii au postat fotografii și filmulețe, fiind uimiți de ceața care a acoperit totul în calea lor. Se zăreau doar câteva siluete și vagi contururi.
„Ne-am simțit ca la saună. Umiditate foarte mare și căldură”, a spus o femeie aflată pe litoral, pentru Știrile Kanal D.
@stirilekanaldro Mai bine de trei ore, un val gros de ceață a acoperit marea și plajele din Mamaia și din Constanța. #stirilekanald #kanaldromania #fenomenrar #mamaia #constanta ♬ sunet original- Stirile Kanal D
Cum explică specialiștii acest fenomen
Fenomenul, specific plajelor din Dubai sau America de Sud, este rezultatul combinației dintre o mare rece și un aer foarte cald pe uscat. Deși acest fenomen apare pe litoralul românesc primăvara și toamna, din cauza temperaturii reci a Mării și a temperaturii ridicate de pe uscat, a avut loc și în această perioadă.
Citește și: Invazie de gărgărițe pe litoralul românesc! Turiștii se refugiază în camerele de hotel
Din cauza ceții dense, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod Galben, valabilă până la ora 09:00.
Și traficul din județele Constanța și Tulcea au fost afectate de acest fenomen. Prin urmare, acesta s-a desfășurat cu dificultate pe autostrăzile A2 și A4, din cauza vizibilității reduse. De asemenea, pe tronsonul Ovidiu–Agigea de pe A4 s-a circulat cu vizibilitate sub 50 de metri.