O femeie a murit în urma coliziunii dintre o ambulanță și un autoturism pe DN1, în Cluj. Cinci persoane au ajuns la spital

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 07 oct 2025, 10:58

Accident rutier grav între o ambulanță și un autoturism.

Sursa: Oradea14

O pacientă a murit și cinci persoane au fost rănite, în urma coliziunii dintre o ambulanță și un autoturism pe DN1, în Cluj.

O pacientă de 73 de ani, aflată într-o ambulanță care se îndrepta către spital, și-a pierdut viața luni seara, în urma unui grav accident rutier produs pe Drumul Național 1, între localitățile Huedin și Șaula, în județul Cluj.

Citește și: Patronul unui cunoscut restaurant a murit într-un cumplit accident, în Vâlcea! Cum s-a produs tragedia

Pacienta din ambulanță a murit

Impactul s-a produs în jurul orei 19:55, atunci când o mașină, condusă de un bărbat de 40 de ani din comuna Poieni, a intrat inexplicabil pe contrasens, într-o curbă la dreapta, și s-a izbit violent de ambulanța aflată în regim prioritar.

„Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 40 de ani, din comuna Poieni, care conducea un autoturism în care se aflau 4 persoane, 3 adulți și un minor, pe direcția orașului Huedin, ar fi pătruns pe sensul opus de mers într-o curbă la dreapta, în condiții

ce urmează a fi stabilite, intrând în coliziune cu o ambulanță aflată în regim prioritar”,
au transmis reprezentanții IPJ Cluj, citați de știridecluj.ro.

Citește și: Ionuț a murit la doar 21 de ani după ce a petrecut alături de alți 3 prieteni, în club. Băuți, tinerii au pierdut controlul mașinii care s-a lovit violent de altă mașină

Testarea șoferului cu aparatul etilotest a arătat că acesta nu consumase alcool. În urma impactului, pacienta din ambulanță a intrat în stop-cardiorespirator. În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale pentru a o resuscita, femeia a fost declarată decedată, notează sursa menționată mai sus.

Citește și: Igor Cuciuc își plângea amarul în direct, în urmă cu câteva luni. Artistul se afla la capătul puterilor: “Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui.”

Citește si: El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România

„Toate persoanele implicate au necesitat îngrijiri medicale, însă, din păcate, pacienta transportată, o femeie de 73 de ani, a fost declarată decedată la faţa locului”.

Traficul a fost blocat pe ambele sensuri

Șoferul ambulanței a rămas încarcerat în cabina distrusă și a fost extras de pompierii de la descarcerare, fiind apoi dus de urgență la spital.

În total, cinci persoane au fost rănite și transportate la spital, șoferul ambulanței, trei adulți și o fetiță de 9 ani, pasageri în autoturismul care a provocat accidentul.

Citește și: Fosta doctoriță de la Casa Județeană de Pensii Bihor, implicată într-un amplu dosar de mită, a murit într-un teribil accident rutier. În mașină ar fi fost găsite sume importante de bani

Traficul rutier a fost complet blocat pe ambele sensuri ale drumului național. La fața locului au intervenit rapid o autospecială cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SMURD (inclusiv una de terapie intensivă mobilă) și două echipaje SAJ.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii tragediei.