Rodica Popescu Bitanescu, una dintre marile doamne ale teatrului romanesc, cu un ras inconfundabil care i-a adus numeroase roluri de comedie, a recunoscut că una din micile placeri ale vieții este mâncatul, însă acest lucru are o istorie în spate, în ce o privește.
Citeste si: Exclusiv! Mirabela Dauer, amintiri chinuitoare din copilărie: "Tatăl meu a fost închis pe nedrept"
Rodica Popescu Bitanescu: "Îmi place să mănânc și să mă simt bine pentru că asta vine din subconștient"
Tatăl sau a fost arestat, iar mama a fost nevoita să facă fata singura încercărilor vieții. Mai mult, întreagă familie a fost data afara din casa pe care o dețineau. Mâncarea și traiul de zi cu zi au fost problemele care i-au marcat existenta, astfel actriță recunoaște că acest lucru i-a rămas în subconștient: "Îmi place să mănânc și să mă simt bine pentru că asta vine din subconștient. Trebuia să mănânc orice că să trăiesc. Doamne, ce pofticioasa sunt și acum, a mai spus actriță în exclusivitate pentru kanald.ro.
Mai mult, Rodica Popescu Bitanescu a recunoscut că îi mai place o băutură carbogazoasa pe care o consuma frecvent. Este vorba de cola, o băutură răcoritoare căreia actriță nu îi poate rezista: "Eu am rămas cu un complex, acela să mănânc bine, să rad bine și să scriu piese de teatru și să joc.
Rodica Popescu Bitanescu, poveste de dragoste de aproape 46 de ani
Actrița a trecut prin multe perioade dificile în viață, însă și-a găsit marea dragoste în persoana soțului ei cu care este căsătorită de peste 45 de ani. Nu au avut niciun copil, însă iubirea îi unește și astăzi, cei doi completandu-se în absolut tot ce fac, fie acasă, fie când vine vorba de arta.