Anul școlar 2024- 2025 se apropie de sfârșit, iar elevii așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară. Aceștia vor avea la dispoziție câteva luni pentru a se bucura de temperaturile ridicate din termometre, dar și pentru a petrece mai mult timp alături de familie și prieteni. Iată cine sunt elevii care încep vacanța de vară cu o săptămână mai târziu.
Elevii care încep vacanța de vară cu o săptămână mai târziu
Elevii din România încep vacanța de vară la data de 21 iunie 2025, însă există și excepții. Pentru elevii claselor din învățământul liceal, mai exact filiera tehnologică, alături de elevii claselor din învățământul profesional, anul școlar 2024- 2025 are 37 de săptămâni de cursuri. Astfel, aceștia vor începe vacanța de vară mai târziu, pe 27 iunie 2025.
Anul școlar 2024- 2025 s-a terminat mai devreme pentru elevii de clasa a XII-a, care au început vacanța de vară pe 6 iunie 2025.
Vacanța de vară va începe mai devreme și pentru elevii de clasa a VIII-a. Aceștia vor încheia anul școlar 2024- 2025 la data de 13 iunie 2025, urmând ca aceștia să aibă o săptămână la dispoziție pentru a recapitula materiile pentru Evaluarea Națională.
Evaluarea Națională va avea loc în perioada 23- 27 iunie 2025.Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Începutul lunii iulie aduce vești bune pentru unele persoane! Vor beneficia de un nou ajutor financiar
Când începe anul școlar 2025-2026
Vacanța de vară are o durată de aproximativ 11 săptămâni, începând la data de 21 iunie 2025 și finalizându-se la data de 7 septembrie 2025.
Anul școlar 2025- 2026 va începe la data de 8 septembrie 2025 pentru toți elevii și copiii din grădinițe, conform ordinului ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025.Acest an școlar va avea o durată de 36 de săptămâni și se va încheia la data de 19 iunie 2025. Pe parcursul anului școlar 2025- 2026, programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026.
Citește și: Topul liceelor din București cu cea mai mare medie de admitere. Calendarul admiterii la liceu 2025
Cu toate acestea, cele două programe naționale, „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, trebuie să fie organizate în module diferite.
Iată care este structura anului școlar 2025- 2026:- Modul 1 – de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;
- Modul 2 – de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;
- Modul 3 – de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- Modul 4 – de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
- Modul 5 – de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026, potrivit edupedu.ro.